Deputaţii au adoptat modificările la regulamentul Camerei Deputaţilor

Realizator: Ciprian Sasu – Deputaţii au adoptat sancţiuni mai dure pentru parlamentarii care au un comportament agresiv în timpul şedinţelor de plen. Proiectul de modificare a regulamentului a fost iniţiat de reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental. USR şi AUR au criticat documentul şi au anunţat că îl vor ataca la Curtea Constituţională. Noile modificări au fost adoptate cu 202 voturi din partea PSD, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale. Ce prevede proiectul şi cum s-au poziţionat grupurile parlamentare, ne spune acum Amalia Bojescu:
Reporter: Transmisiunile în direct din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv. De asemenea, transmisiunile live vor rămâne în continuare interzise în şedinţele Biroului permanent, iar dacă acestea vor fi făcute, vor exista sancţiuni. Presa poate filma şi înregistra fără îngrădiri. Totodată, se interzic gesturile agresive, violenţa verbală, dar şi desfăşurarea de bannere în sala de plen. Sancţiunile în aceste situaţii au în vedere evacuarea din sală, diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pentru cel mult şase luni, iar în cazul abaterilor repetate, retragerea personalului şi beneficiilor. Iniţiatorii proiectului au fost PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. În timpul dezbaterilor generale, liderul de grup al PNL, Gabriel Andronache, sublinia că regulamentul trebuia modificat pentru a evita pe viitor manifestări violente:
Gabriel Andronache: Suntem într-o situaţie în care, iată, trebuie să luăm măsuri şi măsurile sunt de natură regulamentară, nu pot fi altfel.
Reporter: Liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, sublinia că au existat mai multe derapaje în parlament care nu au fost sancţionate, iar parlamentarii nu trebuie să fie mai presus de lege:
Alfred Simonis: De ce parlamentarii nu trebuie să răspundă în faţa legii, pentru faptul că ei au în Parlamentul României pe cineva? Unde aţi înţeles voi asta? De ce credeţi voi că demnitarii sunt deasupra oamenilor şi că voi aveţi dreptul să omorâţi pe aici oameni şi să nu poată nimeni să vă facă nimic? Nu, domnilor, şi parlamentarii AUR, şi parlamentarii PSD şi ai celorlalte partide politice trebuie să aibă aceleaşi reguli.
Reporter: Modificările la regulamentul Camerei Deputaţilor au fost susţinute şi de UDMR şi de grupul minorităţilor naţionale. Critici au venit din partea USR şi AUR. Deputatul USR Dan Barna spunea că regulamentul Camerei Deputaţilor trebuie să fie modificat pentru a sancţiona violenţa şi nu este de acord cu reducerea transparenţei activităţii forului legislativ:
Dan Barna: Ce legătură are bannerul cu tema care ne doare pe toţi: utilizarea violenţei fizice împotriva unui parlamentar sau a violenţei verbale sau ţipete, injurii, ameninţări? Violenţa e tema principală.
Reporter: Iar grupul AUR a anunţat că va sesiza Comisia de la Veneţia în legătură cu modificările aduse. Potrivit deputatului Titi Stoica, textul încalcă principiul funadamental al transparenţei:
Titi Stoica: Ce se încearcă acum este ca vremelnica putere să pună pumnul în gura opoziţiei şi principiul transparenţei pe care dvs. îl încălcaţi şi al manifestărilor paşnice, atenţie, bannere, pancarte nu pot fi cenzurate.
Reporter: Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat în urma comportamentului agresiv pe care l-a avut liderul AUR, George Simion, la adresa ministrului energiei, Virgil Popescu, în timpul dezbaterilor de luni de la moţiunea simplă./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie)