Radio Vatican împlinește 91 de ani

Pe 12 februarie 1931, papa Pius al XI-lea inaugura emițătorul pontifical construit de Guglielmo Marconi. Aniversarea se împletește cu Ziua Internațională a Radioului, în amintirea primei transmisiuni a Organizației Națiunilor Unite din 13 februarie 1946.

Programul radiofonic în limba română a început în luna martie a anului 1947, fiind decenii la rând un punct de reper pentru păstrarea identității culturale și religioase a ascultătorilor noștri din lumea întreagă. În spirit de recunoștință față de vrednicii săi predecesori, Redacția Română Radio Vatican înalță mulțumiri bunului și milostivului lui Dumnezeu pentru binele pe care l-a făcut și continuă să-l facă, iar ascultătorilor săi le transmite profunda gratitudine pentru apropierea, răbdarea și simpatia pe care le primește în activitatea editorială de zi cu zi.

„Radioul și încrederea” este binomul care formează tema din 2022 a Zilei Internaționale a Radioului, un instrument puternic pentru a sărbători umanitatea în toată diversitatea ei./csimion/gpodea

www.vaticannews.va – 12 februarie