Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Councils for International Education
vă invită să vă alăturați și anul acesta proiectului 4/4PentruPrieteni, ajuns deja la cea
de a patra ediție. Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin
Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru
ceilalți?”, dorim să dedicăm perioada 1- 10 aprilie, comunității și faptelor bune.
După o ediție online în anul ce a trecut, acum a sosit timpul să revenim pe teren, pentru
10 zile de fapte bune. Prin proiectul 4/4PentruPrieteni onorăm moștenirea
impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr. și celebrăm la nivel național valorile
voluntariatului și ale prieteniei.
Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna
Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește o recunoaștere a muncii voluntarilor în
folosul semenilor lor.

Ediția din 2022 va avea loc în perioada 1-10 aprilie și vă invităm să vă alegeți o zi în care
să dedicați o parte din timpul vostru celorlalți – prietenilor, comunității, școlii – şi să
faceţi o faptă bună. Numărul activităților de voluntariat înscrise în proiect crește cu
fiecare an, așa că rezultatele implicării tale personale în aceste activități vor conduce la
încurajarea spiritului civic, toleranței și responsabilizării sociale, deci cu un pas mai
aproape de comunitatea pe care ți-o dorești.
Dacă sunteți un ONG, grup de inițiativă locală, școală, liceu, universitate sau alt tip
de organizație și vreți să găzduiți sau să organizați un eveniment în perioada 1- 10 aprilie,
vă rugăm completați formularul acesta până cel târziu pe 10 martie 2022.
În urma completării formularului, veți fi contactat de un reprezentant al American
Councils. Apoi, programul propus va apărea pe platforma online a proiectului. Activitățile
de voluntariat pot fi din orice arie tematică, online sau offline și dedicate oricărui tip de
grup țintă. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea în vârstă pentru o faptă bună, nu- i
așa?
Fiecare activitate înscrisă trebuie să aibă un singur coordonator, care va fi responsabil de
asigurarea voluntarilor necesari pentru desfășurarea activității. În contextul actualei
pandemii, nu va fi deschis call separat pentru înregistrarea voluntarilor,
Toți coordonatorii locali vor primi certificate de apreciere și diverse materiale
personalizate. Reprezentanții Ambasadei SUA în România și ai Consiliilor Americane
pentru Educație Internațională vor participa pe teren la varii activități, în funcție de
disponibilitate.
Informații complete despre program sunt disponibile
pe http://americancouncils.ro/44pentruprieteni/ .