Convorbirile dintre Putin și Scholz au debutat la Moscova

Discuțiile dintre președintele rus, Vladimir Putin, și cancelarul german, Olaf Scholz, au debutat marţi, la Kremlin. Înainte de aceste convorbiri la nivel înalt, cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a depus coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut de lângă zidul Kremlinului din Moscova – relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI. Kremlinul este gazda discuțiilor dintre președintele rus Putin și cancelarul german, Olaf Scholz, aceasta fiind prima întâlnire între liderii celor două state, de la preluarea mandatului de către Scholz. Vladimir Putin, în timpul convorbirilor, a numit Germania drept unul dintre partenerii prioritari ai Rusiei și a subliniat că sectorul energetic rămâne a fi unul dintre cele mai importante domenii de cooperare între cele două state. Liderul rus a mai spus că o parte semnificativă a convorbirilor va fi dedicată examinării problemelor privind asigurarea unor garanţii de securitate în Europa, precum și evenimentele din jurul Ucrainei. Liderul german a sosit la Moscova marți, 15 ianuarie. Întâlnirea de la Kremlin cu președintele rus are loc la distanță considerabilă, cei doi stau la o masă destul de lungă, întrucât Scholz a refuzat să efectueze un test PCR rusesc. În schimb, un medic de la Ambasada Germaniei i-a făcut un test COVID-19 cancelarului Germaniei./vdraguta/sdm2

(www.ria.ru – 15 februarie)