De Ziua Naţională a Lecturii, elevii vor întrerupe disciplina prevăzută în orar şi vor citi timp de 15 minute

Şcolile îşi vor modifica astăzi programul, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, marcată în premieră în România. Astfel, indiferent de disciplina prevăzută în orar, între orele 11:00 şi 14:00, cadrele didactice trebuie să-i invite pe elevi să citească timp de 15 minute. Obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. În întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi în bibliotecile locale, care sunt invitate să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie)/dstanesc