Duma de Stat a Rusiei a votat o rezoluţie pentru recunoşterea republicilor separatiste Doneţk și Lugansk din estul Ucrainei

Realizator: Mihaela Mihai – Duma de Stat a Rusiei, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a votat marţi o rezoluție prin care face un apel către președintele Vladimir Putin pentru a recunoaște republicile separatiste Doneţk și Luhansk din estul Ucrainei. Deputații ruși şi-au motivat decizia spunând că autoritățile de la Kiev nu respectă Acordurile de la Minsk, iar cetățenii ruși care locuiesc în Donbas au nevoie de sprijin.
Corespondenţă de la Moscova – Reporter: Alexandr Beleavschi – Duma de Stat a Rusiei adoptat cu o largă majoritate de voturi de proiectul de apel adresat președintele Vladimir Putin privind recunoașterea autoproclamatelor republici Doneţk și Luhansk din estul Ucrainei. Documentul nu are caracter obligatoriu, dar va fi transmis fără întârziere liderului rus, a declarat președintele Camerei, Viaceslav Volodin de la Partidul Puterii Rusia Unită. Președintele Dumei a declarat că recunoașterea lor va garanta securitatea acestora și protecția împotriva amenințărilor din exterior. Viaceslav Volodin a subliniat că cetățenii ruși din Donbas, în număr de peste 700.000, au nevoie de ajutorul și sprijinul Rusiei. Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că trebuie evitați pașii care pot tensiona și mai mult situația legată de Ucraina și că nu există o decizie oficială a Moscovei privind recunoașterea celor două republici autoproclamate. Azi dimineață, înaintea votului din Dumă, Parlamentul ucrainean a chemat comunitatea internațională să nu recunoască nicio decizie a Rusiei privind recunoașterea independenței autoproclamatelor Republici Doneţk și Lugansk, iar ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a subliniat că recunoașterea acestora va însemna de fapt o retragere a Rusiei din Acordurile de la Minsk.
Realizator: Într-o primă reacție, șeful diplomației europene, Josep Borell, a condamnat apelul Dumei Stat a Rusiei pentru recunoașterea celor două teritorii separatiste./ilixandru/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 februarie)