Kievul a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să discute despre intenţia Rusiei de a recunoaşte regiunile separatiste ucrainene

Ucraina a solicitat oficial Consiliului de Securitate al ONU să convoace o întrunire pentru a discuta pe tema rezoluţiei Parlamentului Rusiei privind recunoaşterea republicilor separatiste autodeclarate din estul Ucrainei, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. Rezoluţia Parlamentului de la Moscova subminează eforturile de stopare a conflictului din estul Ucrainei, a mai spus Dmitro Kuleba, şi a adăugat că Kievul a solicitat convocarea pentru ziua de joi a Consiliului de Securitate al ONU. Tensiunile între Kiev şi Moscova s-au accentuat după ce Rusia a masat în ultimele săptămâni peste 100.000 de militari în apropiere de graniţa cu Ucraina, deşi Rusia neagă că ar intenţiona să îşi atace vecinul./mbaciu/pvelisar

(REUTERS – 16 februarie)