OIKONOMIKOS TACHYDROMOS: România – creșteri semnificative de salarii pentru atragerea de angajați

Pentru a acoperi posturile vacante și a se asigura că nu își pierd personalul pe care îl au deja, angajatorii români sunt nevoiți să bage mâna mai adânc în buzunar.

Patru din cinci companii românești se pregătesc să crească semnificativ salariile pentru a face față presiunii pe care creșterea inflației o provoacă asupra angajaților și a populației, în general, în condițiile în care este de așteptat ca rata inflației să ajungă chiar și la o valoare din două cifre în cursul anului.
Concret, potrivit platformei de căutare de locuri de muncă eJobs, care este cea mai mare din România, aproximativ jumătate dintre angajatori se orientează spre creșteri salariale semnificative de peste 10%, poate chiar și până la 25%.
Aceasta este o mișcare care vine în corelație cu dificultatea evidentă a multor companii de a atrage personal și de a acoperi golurile create de pandemie, precum și de a păstra angajații pe care îi au, astfel încât aceștia să nu plece la alte companii.
Banca centrală a României, într-un raport, prevede o revenire a ocupării forței de muncă la un nivel record de 5 milioane de angajați din cei 19 milioane de locuitori ai țării. Cu această estimare este de acord și platforma eJobs, pe baza tendințelor ce se înregistrează pe piața muncii.
„Ne așteptăm ca ocuparea forței de muncă să atingă niveluri record în 2022, iar această tendință este vizibilă încă din primele luni ale anului”, a declarat Roxana Drăghici pentru Bloomberg. Acesta este și motivul pentru care centrul de greutate s-a mutat acum de la căutarea unui loc de muncă la cuantumul salariului.

OIKONOMIKOS TACHYDROMOS (Grecia) – 16 februarie 2022

Traducerea: Carolina Ciulu