Zelenski despre posibilitatea de a desfăşura trupe străine în Ucraina: Nu avem nevoie de soldați cu steaguri străine pe teritoriul nostru

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat convingerea că Ucraina nu are nevoie de trupe străine pe teritoriul său, în pofida amenințării unei invazii ruse. În opinia lui Zelenski, prezenţa trupelor străine în Ucraina ar putea deveni un motiv în plus de destabilizare. „Recunoaștem că nu avem nevoie de militari cu steaguri străine pe teritoriul nostru. Nu cerem asta. Altfel, destabilizare va fi peste tot în lume. Nu vrem să dăm Federației Ruse un alt motiv pentru a spune că avem baze aici și că trebuie să se ”apere”” – a afirmat Zelenski. RBC aminteşte că președintele american, Joe Biden, a exclus recent posibilitatea de a desfășura trupe americane pe teritoriul Ucrainei. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de asemenea, a declarat că Ucraina poate conta pe sprijinul Occidentului, dar nu pe apărarea colectivă, deoarece statul ucrainean nu este membru al Alianței Nord-Atlantice./sdan/atataru

(www.rbc.ua – 18 februarie)