UZPR – Salon de carte la Palatul Brătianu

În luna martie se altoiesc pomii si se scot stupii de la iernat. Este și luna semănatului şi a echinocțiului de primăvară, când ziua începe să fie mai lungă decât noaptea. Este, de asemenea, și luna în care se celebrează Ziua internaţională a Fericirii, dar și Buna Vestire, care reprezintă, printre altele, momentul trezirii la viața a tuturor ființelor închise în pământ peste iarnă.

Ne trezim și noi la viață și lumină, cu un salon de carte, organizat în parteneriat cu Fundația Ion I. Brătianu, care o va găzdui.

Așadar, în a doua parte a lunii martie, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România împreună cu Fundaţia Ion I. Brătianu vor  organiza ediţia din 2022 a Salonului de Carte al fundației, devenit tradiţie la Palatul Brătianu de pe str. Visarion.

Desfășurarea Salonului, dedicat, anul acesta, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, va avea o durată de patru zile, evenimentul fiind însoțit de o expoziție de pictură și caricatură.

Perioada de desfășurare a salonului o vom stabili până la sfârșitul lunii februarie. Precizăm, deocamdată, că va avea loc după data de 22 martie.

Participarea e gratuită dar limitată, în funcție de capacitatea spațiului alocat și evoluția situației sanitare.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, căreia îi este rezervată ediția din acest an a salonului de carte organizat de Fundația Ion I. Brătianu, va fi reprezentată de cărțile apărute la Editura UZP, de publicațiile Uniunii, dar și de cărțile membrilor UZPR, apărute sub egida altor edituri.

Salonul se va desfășura la sediul Fundației Ion. I. Brătianu de pe Strada Visarion nr. 6. Membrii UZPR care doresc să fie prezenți cu propriile cărți sunt rugați să-și anunțe participarea până în data de 4.03.2022, la adresa de e-mail editura@uzp.org.ro