Picturile „Ochii medicilor”, pe panouri publicitare din Sofia

Picturile „Ochii medicilor” semnate de Teodor Uşev, animator, designer grafic, ilustrator şi artist din Bulgaria, pot fi văzute pe panouri publicitare în Sofia. „Am pictat aceşti ochi pe când mă aflam la Secţia de pneumologie a Academiei de Medicină Militară şi pentru că medicii m-au îngrijit foarte bine şi au fost foarte atenţi, dar, din păcate, nu le-am putut vedea chipul, din cauza protocoalelor şi a costumelor de protecţie pe care le poartă. La un moment dat, am decis că ar trebui măcar să le pictez ochii”, a mărturisit Uşev într-un interviu acordat postului naţional de radio BNR: „Nu puteam rata prilejul şi am dorit să îmi pot aminti numele medicilor. Acest lucru a fost foarte important pentru mine, pentru a putea să le mulţumesc şi aşa s-a întâmplat. Am făcut acest desen pe care apoi l-am dăruit profesorului dr.Venţislav Mutafciiski, în semn de recunoştinţă. Primăria Sofia m-a contactat apoi cu ideea de a folosi desenele mele pentru campania lor, pentru recunoaşterea meritelor medicilor care s-au aflat în prima linie în aceşti ani”, a explicat Teodor Uşev./ddaniela

www.bnr.bg – 24 februarie