Ameninţările cu sancţiuni din partea Marii Britanii vor duce la escaladare, susţine Rusia

Ministerul de externe al Rusiei a declarat vineri că ameninţările cu sancţiuni din partea Londrei nu vor descuraja Rusia, ci nu vor face decât ca situaţia să escaladeze, informează agenţia rusă de ştiri RIA. Premierul britanic, Boris Johnson a prezentat joi cel mai mare pachet de sancţiuni impuse vreodată de Marea Britanie împotriva Rusiei, pachet care vizează bănci, membri ai cercului apropiat al preşedintelui Vladimir Putin şi oligarhi ruşi care se bucură la Londra de un stil de viaţă luxuriant.

(REUTERS – 25 februarie)/mbaciu/ilapadat