Germania şi-a extins sprijinul din cadrul misiunii NATO de poliţie aeriană în România

Ministerul german al Apărării a comunicat că şi-a extins sprijinul din cadrul misiunii NATO de poliţie aeriană în România. „Am intensificat, deja, Poliţia Aeriană în România, pentru a asigura spaţiul aerian pe flancul de sud-est al NATO – cu până la şase avioane Eurofighter, până la sfârşitul lunii martie”, afirmă ministerul pe pagina sa de Twitter, adăugând că „în operaţiuni mixte cu Italia, acestea vor efectua zboruri de protecţie armată, ca Alertă de Reacţie Rapidă”. După invazia Rusiei în Ucraina, ministrul german de externe, Christine Lambrecht, a spus că Germania intenţionează să îşi extindă sprijinul faţă de misiunea din România şi, totodată, să răspundă unor solicitări suplimentare din partea alianţei. În decursul lunii februarie, Germania a trimis trei aeronave de luptă pentru a participa la misiunea NATO de protecţie a spaţiului aerian al României. Recent, Germania a trimis încă 350 de militari în Lituania, în cadrul angajamentului său în NATO – pe lângă cei 550 de militari care fac parte din misiunea ofensivă a NATO, condusă de Germania./mbrotacel/ilapadat

(edition.cnn.com – 25 februarie)