Ucraina neagă informațiile că ar fi respins oferta de negocieri de pace cu Moscova

Ucraina a negat informațiile conform cărora ar fi respins o ofertă a Rusiei de a participa la discuții de pace. Purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, Sergei Nikiforov, a scris pe Facebook: „Trebuie să neg declarațiile conform cărora am refuzat să ținem discuții. Ucraina a fost și rămâne pregătită să vorbească despre sfârșitul luptelor și despre pace. Aceasta este poziția noastră neschimbată. Am fost de acord cu oferta președintelui rus. Chiar în acest moment, părțile se consultă cu privire la locul și momentul desfășurării procesului de negociere. Cu cât vor începe discuțiile mai devreme, cu atât vor fi mai multe șanse de a restabili viața normală”./aboboc/asalar

bbc.com – 25 februarie