Taberele pentru tineret de la granița cu Ucraina și Republica Moldova, pregătite pentru cazarea refugiaţilor ucraineni (Gabriela Firea)

La București, ministrul familiei, Gabriela Firea, precizează într-o postare pe o rețea de socializare că s-au luat măsuri pentru cazarea refugiaților ucraineni, astfel că sunt deja pregătite toate taberele pentru tineret de la granița cu Ucraina și Republica Moldova, situate în județele Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Galați, Brăila și Tulcea. Este vorba despre mai mult de 600 de locuri disponibile în şapte centre de agrement.

Potrivit Gabrielei Firea, ucrainenii care vin în România vor putea locui astfel în condiții normale. Ea a mai precizat că vor fi luate și alte măsuri care să completeze eforturile guvernului de a le asigura cele mai bune condiții miilor de femei, copii și persoane în vârstă, nevoite să își părăsească țara din cauza războiului./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie