Guvernul adoptă noi măsuri în favoarea refugiaților din Ucraina

Guvernul adoptă, în ședința extraordinară convocată de o oră, noi măsuri în favoarea refugiaților din Ucraina. În deschiderea reuniunii, premierul Nicolae Ciucă a amintit că executivul a decis să sporească sprijinul pentru cetățenii ucraineni și autoritățile de la Kiev, în contextul generat de invazia rusă din țara vecină. România a anunțat deja astăzi o donație în valoare de aproximativ 3 milioane de euro constând în muniție și echipamente de protecție balistică, precum și în alimente și medicamente de asemenea, asigurarea asistenței și tratamentului medical destinat răniților din Ucraina. Ministerul Apărării a pregătit toate cele 11 spitale militare din subordine, iar de la prânz Centrul de Transfuzii Sanguine al Direcției medicale, situat în curtea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central din București, este deschis pentru donare de sânge, în beneficiul militarilor răniți și va funcționa în fiecare zi între orele 8.00 și 14.00./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie