Negocierile dintre Ucraina şi Rusia ar urma să înceapă în jurul orei 11:00

Evhenia Kravciuk, vicepreşedinta partidului ucrainean Slujitorul Poporului, a declarat că negocierile dintre Ucraina și Rusia, la granița cu Belarus, vor începe în 1,5 ore – transmite RBC, precizând că politicianul a făcut declaraţia luni dimineaţă, la ora 9:20. Kravciuk a menţionat că delegația ucraineană a plecat cu un elicopter polonez. „Negocierile nu au început încă (la ora 9:20 – n.r.). Suntem în legătură cu David Arahamia (parlamentar din partidul Slujitorul Poporului, n.r.). Este adevărat că şi el face parte din grupul de negociatori” – a subliniat Kravciuk. Aceasta a adăugat că delegația ucraineană nu a riscat să meargă la negocieri direct prin Polesia. „Prin urmare, delegația noastră a plecat prin Polonia. Astfel, am avut şi timp suplimentar pentru a colecta asistență de la principalele centre regionale. Cred că negocierile vor începe într-o oră și jumătate” – a subliniat Kravciuk./sdan/asalar

(www.rbc.ua – 28 februarie)