Parlamentul Georgiei a pregătit o rezoluție privind aderarea accelerată la UE

Parlamentul Georgiei a elaborat un proiect de rezoluție prin care solicită Uniunii Europene să accelereze procesul de integrare a republicii în uniune. Documentul a fost publicat, miercuri, pe site-ul legislativului georgian. „Solicităm țărilor Uniunii Europene și instituțiilor UE, pe baza articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană /…/ să ia toate măsurile necesare pentru a accelera intrarea Georgiei în Uniunea Europeană” – se arată în textul documentului. Rezoluția, care constă din 13 puncte, solicită, de asemenea, puterii executive a Georgiei și Uniunii Europene să contribuie la creșterea participării Georgiei la programele UE şi, de asemenea, să accelereze integrarea Georgiei în spațiul economic comun al asociației. Menţionăm că, Parlamentul European (PE) a adoptat, marți, o rezoluție cu majoritate de voturi în care salută candidatura Ucrainei la aderarea la UE. Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat o cerere pentru ca țara să dobândească statutul de ţară membră UE printr-o procedură accelerată și a trimis o scrisoare de intenție președintelui Franţei, Emmanuel Macron, (țara sa deţine preşedinţia Consiliul UE), precum și șefului Consiliului European, Charles Michel, și președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

(www.tass.ru – 2 martie)/ssirbu/ilapadat