Calendarul evenimentelor, 4 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție
* Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor fi prezenţi premierul Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Adriana Pistol – ora 14:00

– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
• ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001

– Uniunea Europeană
* Biroul de Legătură al Parlamentului European și Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează o dezbatere online dedicată Zilei Internaționale a Femeii, cu tema „Egalitatea de gen în contextul pandemiei de COVID-19: telemunca și reprezentarea echitabilă a femeilor la nivel decizional” – ora 11:00, prin intermediul platformei Zoom, în direct pe pagina de Facebook și contul de Youtube ale Biroului Parlamentului European în România. Evenimentul aduce în fața publicului un dialog cu membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai autorităților naționale, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor de profil, precum și experți în domeniu. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul: Mădălina Mihalache, Șefa Biroului Parlamentului European în România, și Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România. Invitați: Rovana Plumb, Membră a Parlamentului European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, Comisia pentru transport și turism; Ramona Strugariu, Membră a Parlamentului European, Grupul Renew Europe, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne; Luminița Popescu, Secretar de Stat, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați; Csaba Ferenc Asztalos, Președinte, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; Florina Chirilă, Consilier juridic, Direcția Generală Juridică, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Oana Băluță, Conf. univ. dr., Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București; Ileana Botez, Președinte interimar, Professional Women’s Network Romania; Gelu Duminică, Director executiv, Fundația Agenția Împreună

– Ministere
* Dezbaterea online „Haos în trafic, mii de morţi pe şosele! Siguranţa rutieră, problemă majoră în România”, organizată de DC News Media Group; invitaţi – ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Marcel Boloş, şeful DSU, Raed Arafat – ora 11:00, transmisie live pe DC News TV, DC News şi DC Medical, dar şi pe paginile de Facebook şi canalele de Youtube ale acestor platforme
* Cinci balerini ucraineni, refugiaţi în România, încep programul de studiu alături de balerinii şi maeştrii de balet ai Operei Naţionale Bucureşti; la întâlnire participă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu – ora 15:00, la sediul ONB, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70 – 72
* Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale din cadrul MAE, Janina Sitaru la Expoziția Aniversară Titulescu la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu. Vernisajul expoziției-document „Nicolae Titulescu – lider al diplomaţiei româneşti şi europene”, găzduită de Muzeul Municipiului București în perioada 5 martie – 4 aprilie și deschisă la Palatul Suțu, are loc de la ora 17:00 – Bd. Ion C. Brătianu nr 2. Pentru realizarea acestui demers expoziţional și-au unit eforturile instituții importante pentru cercetarea și prezervarea istoriei: Fundația Europeană Titulescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea Arhive Diplomatice, Arhivele Naţionale ale României și Muzeul Municipiului Bucureşti. Cu această ocazie, Romfilatelia va lansa un întreg poştal „140 ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu. Un Tribun al Păcii”
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni de 60 de milioane lei
* Arles, Franța: Participarea secretarului de stat din cadrul MAE, Daniela Gîtman, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale (CAG)
* Bruxelles: Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române va accentua necesitatea consolidării semnificative şi pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră, prin dislocarea de forţe aliate şi prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va prezenta măsurile adoptate de România în sprijinul Ucrainei, inclusiv crearea unei facilităţi logistice de coordonare a ajutorului umanitar pentru statul vecin.
• Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe/CAE, care va avea loc la Bruxelles. Agenda reuniunii cuprinde discuții privind cele mai recente evoluții ale situației de securitate europene, în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei, precum și măsurile de răspuns ale Uniunii Europene și statelor membre. La reuniune vor participa și Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, și miniștrii de externe ai Canadei, Melanie Joly, și al Marii Britanii, Liz Truss, pentru a continua coordonarea apropiată cu aliații cheie și partenerii strategici. Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, va participa în format videoconferință. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu va reitera solidaritatea României cu Ucraina și va prezenta evaluarea țării noastre privind impactul agresiunii Rusiei asupra situației de securitate regionale și europene, precum și asupra altor parteneri din Vecinătatea Estică, îndeosebi Republica Moldova și Georgia. De asemenea, șeful diplomației române va susține adoptarea de sancțiuni suplimentare la adresa Rusiei și Belarus, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii internaționali like-minded. Șeful diplomației române va prezenta măsurile extinse luate de autoritățile române în ceea ce privește asistența pe diferite paliere în sprijinul Ucrainei și va sublinia importanța menținerii unității și coordonării strânse la nivelul UE – NATO, precum și cu SUA, Marea Britanie și Canada.

– Ambasade
* Masa rotundă cu tema „Ce instrumente sunt necesare pentru a asigura salarizarea egală între femei şi bărbaţi? Exemple de bune practici de la companii franceze”, organizată de Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România; alocuţiune susţinută de ambasadorul Franţei, Laurence Auer – ora 9:30, la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din România, Bd. Dacia nr. 77

– Administraţie
* Bistrița: Conferinţă de presă organizată la Primăria Municipiului Bistriţa – ora 11:00

– Juridic
* Alba Iulia: Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa asupra cererii depuse de judecătorul Cristi Danileţ în care acesta solicită suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care a fost, în 14 decembrie 2021, suspendat până la judecarea pe fond a deciziei din 13 decembrie 2021 privind excluderea sa din magistratură

– Minorități
* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează, de la ora 17:00, la secţia „Etnografie şi Artă Populară” din Str. Polonă nr. 14, în colaborare cu Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Brăila, activitatea cu tema „Credinţa de rit vechi în viaţa ruşilor lipoveni din Brăila”. În cadrul activităţii va fi lansat CD-ul ce cuprinde stihuri duhovniceşti, realizat de ansamblurile folclorice reunite ‘Tihii Dunai’ şi ‘Dunaiskie rozî’, acestea fiind coordonate de profesor Maria Milea, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Brăila

– Social
* Râmnicu Vâlcea: Concertul umanitar de strângere de fonduri „Pray for Ucraina”, cu participarea sopranei Camelia Clavac și a mezzosopranei Nicoleta Vasâi – ora 18:00, la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. Alături de elevii lor cele două soliste vor susține, timp de o oră, un concert de canto clasic, dar și muzică pop, cu scopul strângerii de fonduri pentru refugiații din Ucraina

– Economic
* Real Estate & Construction Forum, eveniment marca Business Mark, ce va avea loc în format hibrid, atât fizic (la Hotel Radisson Blu din București, sala Atlas), cât și online (pe platforma MyConnector) – ora 9:15
* Institutul Naţional de Statistică organizează o întâlnire informală având ca temă Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor – 2021 – ora 10:00, Bd. Libertăţii nr. 16
* Institutul Naţional de Statistică prezintă datele privind indicii trimestriali ai costului forţei de muncă pentru trimestrul IV 2021 și date privind cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul în ianuarie 2022
* Iași: Târgul de nunți Ghid Mariaj, ediția a XIV-a, se va desfășura în perioada 4 – 6 martie la Sala Polivalentă din Iași și va reuni expozanți care acoperă toată gama de servicii și produse dedicate organizării nunții de vis

– Mediu
* Vernisajul ReExpoziţia, expoziţia-concurs de fotografie pe tema urmărilor dezastrelor naturale, eveniment organizat de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) – ora 11:00, la Biblioteca Naţională a României

– Medicină, Sănătate
* Bârlad: Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Bârlad, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași organizează o nouă acțiune de testare gratuită Babeş-Papanicolau, în vederea depistării cancerului de col uterin. Caravana mobilă a IRO Iași va veni la Bârlad pe 4 martie, în parcarea din fața Centrului de Permanență, de testare putând profita atât femeile cu asigurare medicală, cât și cele neasigurate. Acțiunea, desfășurată în colaborare cu DAS din cadrul Primăriei Bârlad și DSP Vaslui, va avea loc, începând cu ora 9:00, de testare putând beneficia orice femeie din grupa de vârstă 25 – 64 ani

– Academie
* Biblioteca Academiei Române organizează vernisajul expoziţiei „Albrecht Durer. Gravura germană în secolul al XVI-lea” – ora 12:00, în sala „Theodor Pallady” din Calea Victoriei nr. 125. Evenimentul va fi prezentat de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual. Vor lua cuvântul prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, şi Cătălina Macovei, curatoarea expoziţiei. Expoziţia va fi deschisă în perioada 4-25 martie şi poate fi vizitată de luni-vineri, între orele 9:00-14:00, cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare

– Învățământ
* Digital Transformation Council, Revista Comunicații Mobile şi TelecomTV.ro organizează, de la ora 10:00, conferinţa virtuală „Digital Transformation In Education – EDU INVEST 2022 – The Future Of Education & Learning

– Cercetare
* La 45 de ani de la cutremurul vrâncean din 1977, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), alături de partenerii săi, printre care Academia Oamenilor de Ştiinţă din România – AOSR, Rezistenţa Urbană şi Asociaţia Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri – AICPS, organizează, în perioada 3-5 martie, două evenimente publice care au scopul de a rememora şi evidenţia lecţiile seismului. Programul zilei:
• Turul ghidat gratuit „Bucureştii şi cutremurele” pentru a oferi publicului o imagine mai clară, dintr-o nouă perspectivă, asupra gradului de vulnerabilitate seismică a clădirilor – vineri, 4 martie şi sâmbătă, 5 martie, între orele 15:00 – 17:30. Echipa de ghizi formată din Dr. Dragoş Toma-Dănilă, Drd. Ing. Alexandru Ţigănescu (cercetători ştiinţifici în cadrul INCDFP), Cristi Radu (povestitor urban; Rezistenţa Urbană), Mihai Pavel şi Lucian Melinceanu (membri ai Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri – AICPS) va îndruma publicul pe un itinerariu prestabilit, reconstituind harta clădirilor prăbuşite în timpul cutremurelor din 1940 şi 1977 şi va oferi răspunsuri la întrebări precum: De ce au căzut atâtea clădiri? Ce am învăţat după 1977? Cât de mare este nivelul actual al riscului seismic şi ce se face (sau nu) pentru reducerea acestuia? Punct de întâlnire: Statuia lui Ion Heliade Rădulescu din Piaţa Universităţii, ora 15:00. Turul va dura aproximativ 2 ore şi 30 de minute şi se va încheia în Piaţa Romană. Grupul va fi format din maxim 45 de persoane. Persoanele doritoare să particile la tur vor fi nevoite să facă o rezervare în prealabil, completând formularul de pe https://forms.gle/LKeSewyJF6Kogf5f9

– Cultură
* De la ora 19:00, primul concert al primăverii aduce la Sala Radio câteva dintre cele mai frumoase fragmente compuse vreodată pentru arta dansului. Din dorința de a marca și sărbătoarea dedicată femeii, partiturile selectate în programul serii fac parte din lucrări concepute în jurul unor personaje principale feminine. De la selecțiuni ce ilustrează emoționanta poveste de iubire dintre lebăda Odette și prințul Siegfried – din celebrul „Lacul Lebedelor” – la valsul din „Frumoasa din Pădurea Adormită” – Ceaikovski sau ritmurile hispanice din Suita nr. 1 din „Carmen” de Bizet, seara de balet de la Sala Radio propune o călătorie în lumea dansului. Concertul prezentat de Orchestra Națională Radio se va derula sub bagheta lui Adrian Morar, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Evenimentul de la Sala Radio cuprinde și selecțiuni din baletul „Coppélia” de Léo Delibes sau din opera „Samson şi Dalila” – ce poartă semnătura lui Camille Saint-Saëns. Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio
* Muzeul Național Cotroceni prezintă, de la ora 16:00, un tur ghidat al expoziției „Reprezentări feminine în arta românească”. Proiectul expozițional aduce în fața publicului opere care aparțin unor nume celebre ale artei clasice şi contemporane româneşti printre care Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Iosif Iser, Camil Ressu, Milița Petrașcu, Michaela Nica Craciun, Puia Hortensia Masichevici, Sofia Uzum, Rodica Maniu, Nicolae Vermont, Frederic Storck, Costin Petrescu. Turul va fi realizat de Cosmin Năsui, curatorul expoziției. Participarea la turul ghidat se face pe bază de programare
* În cadrul celei de-a doua ediţii a Film O’Clock International Festival, desfăşurată în perioada 1 – 6 martie, în cinematografe selectate din ţările de pe meridianul 25 grade longitudine estică: Lituania (Cinema Skalvija, Vilnius), România (Cinema Muzeul Ţăranului, Bucureşti), Bulgaria (Dom na kinoto, Sofia), Grecia (Studio new star art cinema, Atena), Egipt (AUC-Tahrir Cultural Center, Cairo) şi Africa de Sud (Cinema Labia, Cape Town), are loc evenimentul Oportunităţi de colaborare pe Meridianul 25 grade longitudine estică – Peisajul festivalurilor – ora 17:00. Invitaţii festivalului vor veni cu soluţii practice inspirate de experienţa lor în organizarea festivalurilor în cele 6 ţări participante. În plus faţă de circuitul festivalurilor de film care oferă o oportunitate filmelor de artă să ajungă la public, se va discuta despre workshopuri, stimulente pentru producţia de film şi traininguri de creaţie ce pot încuraja colaborările între minţile creative. Doritorii pot lua parte la dezbatere, completând formularul: https://bit.ly/3oxbvkI
* Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, în Salonul de muzică, de la ora 18:00, evenimentul „Ziua Femeii la Casa Artelor Dinu Lipatti” – ediția a III-a. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM. Din program:
• Programul va începe cu un Recital Extraordinar susținut de soprana Oana Berbec și pianista Verona Maier ce vor interpreta lieduri celebre din creația clasică românească dedicate femeii și iubirii, pe versurile poetului Mihai Eminescu
• De la ora 19:00, invitată va fi Irina Margareta Nistor, critic de film și traducător, pentru a susține o conferință despre legendarul film „Casablanca” aflat în acest an la 80 de ani de la lansare. Va urma proiecția acestui film american de dragoste regizat de Michael Curtiz în care îi vom putea urmării pe celebrii actori, câștigători de premii Oscar, Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, într-o poveste de dragoste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
• Începând cu acest eveniment, Casa Artelor Dinu Lipatti se alătură campaniei organizate de Radio România Cultural în parteneriat cu Editura Litera – „Rugă pentru pace”, prin difuzarea, înainte de evenimente, a unui fragment cu un puternic impact emoțional aparținând autoarei Svetlana Aleksievici, din volumul „Ultimii martori”, apărut la Editura Litera. Fragmentul propus este recitat de poeta Ana Blandiana și face un apel la solidaritate, empatie și compasiune cu tragedia războiului din Ucraina. După difuzarea acestui mesaj, se va păstra un moment de reculegere pentru victimele războiului prin care trece încercatul popor ucrainean.
* Opera Națională București prezintă, de la ora 18:30, spectacolul de balet „Corsarul” de Adam, regia și coregrafia Vasily Medvedev. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu
* Teatrul Mic prezintă, la Sala Studio (Str. Gabroveni nr. 57), spectacolul „Menajeria de Sticlă” – ora 19:00. Cu: Silvana Mihai, Liliana Pană, Alexandru Voicu, Tudor Istodor. Traducerea: Anda Boldur. Coordonatori proiect: Liliana Pană, Gelu Colceag. Scenografia: Ioana Colceag. Asistent scenografie: Diana Moțea
* Cea de-a doua ediție a IZANAGI – Japanese Film Festival va celebra iubirea. Sub titulatura „Anime și iubire”, festivalul de animație japoneză prezintă în weekendul 4 – 6 martie, la Cinemateca Eforie din București, anime-uri de Makoto Shinkai, Mamoru Hosoda și alții – ora 19:00
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul american Marc Tardue, prezintă publicului Simfonia nr. 1, în re major, op. 25, „Simfonia clasică” de Serghei Prokofiev, Concertul pentru pian şi orchestră nr.11 Hob Xviii:5 de Joseph Haydn, cu pianistul Mihai Ungureanu în ipostază solistică, şi Simfonia nr. 1, în do major, op. 21 de Ludwig van Beethoven – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* Lansarea albumului „Dincolo de măşti” al trupei Taylor – ora 19:00, la The Pub – Universităţii, Bd. Elisabeta nr. 9
* The Solomons – concert despre şi pentru prieteni – ora 19:00, la Paque Bistro&More, Bd. Pache Protopopescu nr. 60
* Concert al trupei 3 Sud-Est, la împlinirea a 25 de ani de activitate – ora 20:00, la Sala Palatului. Organizatori: Sens Music & 1 ArtistMusic
* Constanța: Teatrul de Stat Constanţa (TSC) oferă un Mărţişor tuturor doamnelor şi domnişoarelor, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” (fostul cinema Republica) – comedia romantică „Desculţ în Parc” de Neil Simon, regia Liviu Manolache, scenografia Gina Tărăşescu Jianu. În distribuţie Nina Udrescu, Florina Stănculeţ, Tani Ştefu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale
• TSC, la fel ca alte instituţii de spectacole din România, se alătură campaniei „Rugă Pentru Pace”, o iniţiativă Radio România Cultural, în colaborare cu poeta Ana Blandiana. Începând de astăzi, înaintea fiecărui spectacol susţinut de actorii Teatrului de Stat Constanţa, va fi difuzat un mesaj audio de un minut, „Rugă pentru Pace”, citit de poeta Ana Blandiana şi realizat de Radio România Cultural. Fragmentul, cu un puternic impact emoţional, aparţine scriitoarei din Belarus Svetlana Aleksievici (cu tată bielorus şi mamă ucraineană) şi este extras din volumul „Ultimii martori”, apărut la Editura Litera. Este un apel la solidaritate, empatie şi compasiune cu tragedia războiului din Ucraina. După difuzarea acestui mesaj, se va păstra un moment de reculegere pentru victimele războiului prin care trece încercatul popor ucrainean
* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „Liselotte în mai” de Pozsgai Zsolt, regia: Cătălin Vasiliu, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul a avut premiera în iulie 2020
* Sighetul Marmației: Are loc lansarea cărții „Cămeșa din subzona Mara-Cosău”, care îi are ca autori pe Maria Șerba, Ileana Șandor și Măriuca Verdeș. Lansarea va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, începând cu ora 15.00 și face parte din cadrul evenimentului „Din drag pentru mama”, oferit de elevii din cadrul „Școlii Rădăcinilor Străbune”, dar și de găzdoile din cadrul Asociației Rădăcinilor Străbune. Organizatori: Asociația Rădăcinilor Străbune, Școala Rădăcinilor Străbune, Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand, Fundația Culturală „Dana Ardelea”, București și Muzeul Maramureșan
* Timișoara: Orchestra simfonică și corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul vor susține un concert vocal-simfonic, de la ora 19:00, cu ocazia celor 150 de ani de la înființarea Societății Filarmonice. Dirijor: Franz Metz (Germania). Soliști: Alina Todea – soprană; Aura Twarowska – mezzosoprană; George Vîrban – tenor; Cristian Ardelean – bariton; Claudiu Șola – bas. Dirijorul corului: Iosif Todea
* Timișoara: Activități culturale desfășurate în perioada 1 – 6 martie de instituții subordonate Consiliului Județean Timiș:
‣ Centrul Multifuncțional Bastion
• Expoziția temporară Pictură, Grafică, Sculptură – expun studenții din cadrul Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara
‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
• Expoziție temporară de artă plastică: ,,Mărțișor”. Expun membrii Asociației Prezent din Timișoara
‣ Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
• Înscrieri pentru Festivalul – Concurs „Gelu Stan”, ediția a XIV-a. Competiția are loc în perioada martie – aprilie și se adresează tinerilor interpreți de muzică populară cu vârsta între 15 – 25 de ani
• Înscrieri la cursurile de dansuri populare la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Cursurile se adresează tinerilor cu vârsta între 12 – 16 ani și sunt coordonate de maestrul Marius Ursu
‣ Muzeul Național al Banatului
• Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia)
• Exponatul lunii martie „Huhurez mare (Strix uralensis)”, (Bastionul Maria Theresia, hol)
• Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2)
• Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
• Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
• Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds
• Expoziția de fotografii Revoluția Română din1989
• Expoziția de pictură, desen și grafică Murmure, albă tăcere
• MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972
• Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA
• Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă
• Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene
• Expoziția permanentă Corneliu Baba
• Expoziția permanentă Artă românească
• Expoziția permanentă Artă europeană
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
• Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii
• Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului
‣ Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
• Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe” – ora 10:00
• Spectacolul „Pantofii roșii” – ora 18:00
* SUA: Institutul Cultural Român de la New York se reîntoarce în spațiile fizice cu un eveniment dedicat zilelor de 1 și 8 Martie, date importante în calendarul comunitar al românilor de pretutindeni, realizat în parteneriat cu asociația americană Bucharest Inside the Beltway. Astfel, publicul american și româno-american este invitat, în data de 4 martie, să le cunoască pe câteva dintre scriitoarele care au apărut, în ultimii doi ani, în populara serie online a ICR New York „Voci literare feminine românești din America de Nord”. Scriitoarele Raluca Albu, Cristina A. Bejan, Clara Burghelea, Adina Dabija, Mihaela Moscaliuc, Claudia Serea și Adela Sinclair vor oferi o serie de lecturi și scurte performance-uri literare, punctate de intervențiile muzicale ale pianistului și compozitorului Mischa Blanos

– Sport
* Are loc un meci din etapa a 18-a a Ligii a II-a de fotbal: CSA Steaua Bucureşti – ACSM Politehnica Iaşi – ora 17:30, pe Stadionul Steaua – Bucureşti
* Oradea: Este programat un meci în etapa a 22-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM CSU Oradea – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 19:00, pe Arena „Antonio Alexe”
* Satu Mare: Are loc un meci în etapa a 23-a a Ligii Naţionale de baschet feminin: CS Municipal Satu Mare – CS Municipal Alexandria – ora 16:30, la Sala LPS
* Sfântu Gheorghe: Are loc un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal: ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC U Craiova 1948 – ora 20:30, pe Arena Sepsi OSK
* Târgu Secuiesc: Se dispută un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: ACS HC Fenestela – Sportul Studenţesc – ora 18:30
* Au loc meciuri în etapa a 21-a a Diviziei A1 la volei feminin:
• CSO Voluntari 2005 – CS ”U” NTT Data Cluj – ora 14:00
• CS Rapid Bucureşti – CS Medgidia – ora 19:00
* Au loc meciuri în turneul al doilea al Ligii Naţionale de polo pe apă feminin (Bazinul Rapid – Bucureşti):
• CS Dinamo – CSM Târgu Mureş – ora 10:00
• CSA Steaua – CS Rapid – ora 11:15
* Au loc meciuri din Superliga Naţională de polo pe apă masculin:
¬• CS Dinamo – CSM Oradea – ora 11:00, în Bazinul Dinamo – Bucureşti
• CS Rapid – CSA Steaua – ora 10:00
• Crişul Oradea – CS Politehnica Cluj – ora 11:00
• Sportul Studenţesc – CSM Oradea – ora 19:00
* Au loc meciuri în sferturile de finală ale competiţiei de hochei pe gheaţă Erste Liga:
• Sport Club Miercurea Ciuc – MAC HKB Ujbuda – ora 18:30
• ACSH Gheorgheni – Braşov Wolves – ora 18:30
* China: România va fi reprezentată de doar doi sportivi la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing, Laura Văleanu (para schi alpin) şi Mihăiţă Papară (para snowboard). Jocurile Paralimpice de iarnă 2022 se vor defăşura în perioada 4-13 martie, la şase discipline sportive, curling în scaun cu rotile, para hochei pe gheaţă, para schi alpin, para snowboard, para schi biatlon şi para schi fond
* Franța: Jucători români la turnee internaţionale de tenis
• Sorana Cîrstea – Anna Bondar, în sferturile turneului de la Lyon
* Marbella, Spania: Echipa de Cupa Davis a României va disputa barajul de calificare la turneul final, împotriva reprezentativei Spaniei. Din echipa României de Cupa Davis pentru barajul cu Spania fac parte Marius Copil, Nicolae Frunză, Ștefan Paloși, Gabi Adrian Boitan și Horia Tecău. Gabriel Trifu este căpitanul nejucător, iar Andrei Mlendea, antrenor. Întâlnirea dintre România și Spania va avea loc în zilele de 4 și 5 martie, pe zgură, pe terenul de la „Puente Romano Hotel Tennis Club”. Echipa care va câștiga va juca la Turneul Final Davis Cup din 2022. Din program:
• Tenismanul Gabi Adrian Boitan îl va întâlni Roberto Bautista Agut, de la ora 13:00 (ora României), în primul meci de simplu al întâlnirii dintre echipele României şi Spaniei, din calificările Cupei Davis
• În al doilea meci de simplu se vor înfrunta Marius Copil şi jucătorul spaniol Carlos Alcaraz

– Diverse
* Muzeul Naţional de Istorie Naturalӑ ,,Grigore Antipa” găzduiește, începând cu data de 4 martie, „Creaturi ascunse”, expoziție temporară de descoperire a universului unor misterioase creaturi. Expoziția este deschisă în programul normal de vizitare al Muzeului

– S-a întâmplat într-o zi de 4 martie
* Acum 233 de ani (1789) intra în vigoare Constituția Statelor Unite ale Americii (adoptată la 17.IX.1787 de către Convenţia Constituţională a SUA, care a avut loc în Philadelphia). Este cea mai veche constituție scrisă din lume, cea mai veche constituție a unei confederații de state (republici) și cea mai veche constituție care s-a aplicat până în prezent, fără întrerupere sau modificări (doar cu amendamente adăugate). Acesta este cel mai concis document de guvernare al unui stat (în varianta originală are patru pagini de text scris de mână, conținând șapte articole) şi cel care a contribuit cel mai mult la redactarea constituției americane a fost James Madison (1751-1836), președinte al țării în perioada 1809-1817
* Se împlinesc 115 ani (1907) de când peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrundeau în Botoşani, unde au avut loc ciocniri sângeroase cu armata, fiind ucişi primii ţărani răsculaţi (răscoala a izbucnit la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani) (4/17)
* În urmă cu 101 ani (1921) Warren G. Harding (n. 1865) a fost învestit ca cel de-al 29-lea președinte al Statelor Unite al Americii. Președinția lui Warren G. Harding (republican) s-a încheiat la data morții sale, din 2 august 1923, și a durat 881 de zile. Harding a fost instalat ca președinte al SUA pe 4 martie 1921, pe Porticul de Est al Capitoliului Statelor Unite, judecătorul-șef Edward D. White conducând oficiile de depunere a jurământului în funcție. Aceasta a fost prima dată când un președinte american s-a deplasat la și de la locul inaugurării sale într-un automobil
* Cu 99 de ani în urmă (1923) Partidul Naţionalist-Democrat Creştin, organizaţie naţionalist-extremistă de dreapta condusă de A. C. Cuza, se transforma în Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Formaţiune politică de extremă dreapta (cu un program naţionalist, creştin şi xenofob), LANC a inaugurat în istoria politică românească practica organizaţiilor paramilitare, prin crearea grupului de „lănceri”. În cadrul LANC, s-a conturat o grupare condusă de Corneliu Zelea Codreanu, care, ulterior, se va desprinde şi va forma Legiunea Arhanghelului Mihail
* În urmă cu 74 de ani (1948), într-un comunicat de presă, la Londra, regele Mihai I declara că abdicarea i-a fost impusă prin ameninţare şi şantaj de „un guvern instalat şi menţinut la putere de către o ţară străină”, guvern care nu respectă libertăţile politice ale poporului român, care „a falsificat alegerile şi a nimicit pe şefii politici democraţi care se bucurau de încrederea ţării”
* Se împlinesc 45 de ani de la puternicul cutremur de pământ care a lovit România, în data de 4 martie 1977, la ora 21:23. Seismul, cu epicentrul în zona Vrancea (la o adâncime de 97 km), s-a soldat cu mii de victime (11.300 accidentate şi 1570 decedate) şi însemnate pagube materiale, acesta fiind unul dintre cele mai puternice cutremure de pământ înregistrate în secolul al XX-lea în Europa. Magnitudinea de 7,2 pe scara Richter şi durata de aproape 50 de secunde au făcut ca seismul să fie resimţit pe întreg teritoriul ţării
* Se împlinesc 30 de ani (1992) de la dizolvarea Frontului Islamic al Salvării (FIS), partid islamist de opoziţie care milita pentru crearea în Algeria a primului stat islamic din Maghreb. Fondat în data de 18 februarie 1989, a fost dizolvat la 4 martie 1992, de către tribunalul administrativ din Alger. Fondatori: Abbassi Madani (1931 – 2019) și Ali Benhadj (n. 1956)
* Cu 17 ani în urmă (2005), între 4 şi 7 martie, a avut loc vizita în România a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, ocazie cu care a participat la festivităţile organizate de Patriarhia Română cu prilejul aniversării a 120 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei (1885) şi 80 de ani de la ridicarea la treapta de Patriarhie (1925)
* Se împlinesc 10 ani (2012) de când cel puţin 300 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute au fost rănite într-o serie de explozii la un depozit de muniţii din Brazzaville, capitala Republicii Congo. Cinci explozii foarte puternice au zguduit oraşul între orele locale 8:00 şi 10:45, la originea accidentului aflându-se un incendiu izbucnit în două depozite de muniţie de la cazarma Mpila, din estul oraşului
* Se împlinesc 10 ani (2012) de când cel puţin 15 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite în urma unei coliziuni frontale între două trenuri care se aflau pe aceeaşi cale ferată la Szczekociny, în sudul Poloniei, la ora locală 21:15 (22:15, ora României), aceasta fiind cea mai gravă catastrofă feroviară din această ţară de după 1990

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cazimir, rege (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1859: S-a născut regizorul şi traducătorul Paul Gusty, unul dintre pionierii regiei româneşti de teatru; director de scenă aproape 60 de ani la Teatrul Naţional din Bucureşti (m. 1944)

– 1882, 4/16: S-a născut omul politic, juristul, profesorul şi marele diplomat Nicolae Titulescu; ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931); vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania; îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1941, la Cannes, Franţa) – 140 de ani. NOTĂ: Ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu a avut loc la 14 martie 1992, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, împlinindu-se astfel, după 51 de ani, dorinţa testamentară a marelui diplomat

– 1897, 4/16: A murit (la Paris) Alexandru Lahovari; jurist şi om politic; orator de mare talent; alături de Petre P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai conservatorilor; ministru în mai multe rânduri (n. 1841) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea în 1840

– 1904: S-a născut (în Bucovina) tenorul de origine română Josef Schmidt (m. 1942, în Elveţia, într-un lagăr de refugiaţi austrieci)

– 1919: S-a născut Mihai Stănescu, poet, traducător şi prozator; colaborator statornic al emisiunilor culturale de la Radiodifuziunea Română (m. 2005)

– 1927: S-a născut teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu (m. 2008) – 95 de ani

– 1931: S-a născut actriţa Mihaela Juvara; a activat în special la Teatrul Bulandra din Capitală (m. 2015)

– 1937: S-a născut sculptorul Petre Grăjdeanu (m. 2017) – 85 de ani

– 1942: S-a născut artista plastică şi profesoara Adriana Oancea Şuteu, una dintre personalităţile marcante ale vieţii artistice timişorene (m. 2015) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Vasile Igna, poet, prozator, eseist, editor, traducător și diplomat; membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj

– 1952: S-a născut prozatorul, traducătorul şi diplomatul Gabriel Gafiţa, fost ambasador al României în Republica Peru (acreditat şi în Statul Plurinaţional al Boliviei și Republica Ecuador), în perioada august 2016 – septembrie 2020 – 70 de ani

– 1959: S-a născut Eugenia Vodă, critic de film şi realizatoare a emisiunii de televiziune „Profesioniştii”, difuzată de postul TVR 1

– 1971: A murit Constantin Cândea, profesor universitar doctor inginer în chimie, rectorul Universităţii „Politehnica” Timişoara (n. 1887)

– 1974: A murit Mihail Andricu compozitor și profesor; unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică din România; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit actriţa Eliza Petrăchescu (n. 1911) – 45 de ani

– 1977: A murit fizicianul Florin Ciorăscu; a realizat cercetări în domeniile radioelectronicii, fizicii atomice şi nucleare; între anii 1967 şi 1977 a condus, în calitate de redactor-şef, revista „Ştiinţă şi tehnică”; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1914) – 45 de ani

– 1977: A murit fizicianul Paul C. Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1915) – 45 de ani

– 1977: A murit Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii şi traducătoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (n. 1921) – 45 de ani

– 1977: A murit Nicolae Ştefănescu, prozator, dramaturg şi scenarist (n. 1921) – 45 de ani

– 1977: A murit criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române; soţul poetei Veronica Porumbacu (n. 1923) – 45 de ani

– 1977: A murit Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar (n. 1923) – 45 de ani

– 1977: A murit compozitorul Ion Vintilă (n. 1924) – 45 de ani

– 1977: A murit A.[natol] E.[milian] Baconsky, poet, eseist şi traducător (n. 1925) – 45 de ani

– 1977: A murit Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar (n. 1925) – 45 de ani

– 1977: A murit actorul Toma Caragiu (n. 1925) – 45 de ani

– 1977: A murit Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (n. 1933) – 45 de ani

– 1977: A murit cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (n. 1940) – 45 de ani

– 1977: A murit regizorul Alexandru Bocăneţ; realizator de filme şi emisiuni de televiziune (n. 1944) – 45 de ani

– 1977: A murit poeta Daniela Caurea (n. 1951) – 45 de ani

– 1977: A murit pianistul şi compozitorul Tudor Dumitrescu (n. 1957) – 45 de ani

– 1977: A murit Corneliu M. Popescu, recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bun traducător în limba engleză al poeziilor lui Mihai Eminescu; Asociaţia „Poetry Society at National Poetry Center” din Londra a instituit în memoria sa, în anul 1984, „Premiul Corneliu M. Popescu” pentru traduceri (n. 1958) – 45 de ani

– 1978: A murit Aurel Lambrino, prozator şi publicist (n. 1911)

– 1991: A murit scriitorul Ion Lăncrănjan (n. 1928)

– 1994: A murit sculptorul Peter Balogh (n. 1920)

– 1999: A murit prozatorul, traducătorul şi umoristul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (n. 1922)

– 2000: A murit actriţa Cella Dima (n. 1916)

– 2000: A murit tenorul Ion Stoian (n. 1927)

– 2002: A murit compozitorul Bogdan Moroianu (n. 1915) – 20 de ani

– 2004: A murit Vasile Iliuţ, muzician şi profesor (n. 1933)

– 2005: A murit Mihai Brediceanu, dirijor, compozitor, muzicolog, pedagog şi matematician; a inventat polimetronomul electronic; fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu (n. 1920)

– 2007: A murit compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu, fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (n. 1952) – 15 ani

– 2015: A murit Ursula Şchiopu, poetă, traducătoare (a tradus din poezia canadiană de limbă franceză şi din lirica eschimosă) şi psiholog (profesor universitar şi autoare a numeroase lucrări de specialitate, membră fondatoare a „Revistei de psihologie” – 1955); este prima femeie care primeşte titlul de profesor universitar şi primul conducător de doctorate din domeniul ştiinţelor psiho-pedagogice în România (n. 1918)

– 2015: A murit actorul de teatru şi film, regizorul şi scriitorul George Motoi (n. 1936)

– 2021: A murit artista plastică Tamaş Klara; din 1992 stabilită în SUA, apoi în Ungaria din 2011 (n. 1946) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor europeni ai justiției privind probele electronice și lupta împotriva discursului instigator la ură și a crimelor motivate de ură

– SUA: Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, în vizită la Washington, unde se va întâlni cu omologul său american, Joe Biden
* Pe agendă: atacul Rusiei asupra Ucrainei, implicaţiile războiului pentru ordinea de securitate europeană, cooperarea bilaterală dintre Finlanda şi Statele Unite

– Bruxelles: Conferință de presă a Guvernului privind măsurile anti-Covid 19

– Beijing: Sesiunea anuală a Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (CPPC) (4 – 17 mar.)

– Germania: Guvernul german relaxează restricţiile de călătorie legate de COVID-19, începând cu această dată. Conform schimbărilor, obligaţiile de înregistrare şi de carantină vor fi ridicate pentru persoanele care vin din ţările afectate de varianta Omicron a coronavirusului. Copiii nevaccinaţi care vin din ţările de mare risc vor putea să iasă din carantină când sunt testaţi negativ. Cu toate acestea, persoanele nevaccinate vor trebui să arate în continuare un rezultat negativ la testul împotriva COVID-19 pentru a intra în Germania, chiar dacă vin din zone cu risc scăzut

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind comerţul cu amănuntul în Uniunea Europeană şi zona euro în ianuarie 2022

– Varșovia: Vizita primarilor din Paris, Vilnius, Budapesta, Praga și Bratislava, care se va concentra asupra crizei ucrainene

– Palermo, Italia: Începutul procesului fostului ministru Matteo Salvini pentru blocarea migranților pe mare

– Stockholm: Verdict în procesul unei femei judecate pentru că și-a înrolat fiul ca copil soldat în organizația Stat Islamic din Siria

– Cupertino, SUA: Adunarea generală online a Apple, cu vot privind remunerarea conducerii

– Lilongwe, Malawi: Demonstrație împotriva corupției și impunității

– Hong Kong: Procesul a 47 de activiști pro-democrație

– Alger: Sunt marcați 30 de ani de la dizolvarea FIS din Algeria

– Rabat: Congresul RNI, partid condus de prim-ministrul Aziz Akhannouch (4 – 5 mar.)

– Viena: Sunt publicate date privind PIB-ul pentru întregul an 2021

– Rio de Janeiro: Sunt date publicității date privind PIB-ul din trimestrul 4

– Aproximativ 150 de posturi de radio publice din Europa vor difuza melodia „Give Peace a Chance” („Daţi păcii o şansă!”) împotriva războiului din Ucraina, , la ora 9:45 (ora României). Această piesă, scrisă de John Lennon, poate fi ascultată în peste 25 de ţări, inclusiv în Ucraina, iar posturile de radio private europene se vor alătura acestei iniţiative

– Statele Unite: Lansarea pe ecrane a celui mai recent film din seria „Batman”

– Tokyo: Lansarea jocului video de curse „Gran Turismo 7”

– Brazzaville, Congo: Sunt marcați 10 ani de la exploziile într-un depozit de muniții care au ucis aproape 300 de oameni

– Kontiolahti, Finlanda: Cupa Mondială de biatlon masculin, etapa Kontiolahti (4 – 6 mar.)

– Kvitfjell, Norvegia: Cupa Mondială de schi alpin masculin, etapa Kvitfjell (4 – 6 mar.)

– Oslo: Este programat un concurs de sărituri cu schiurile la Oslo, în Cupa Mondială (4-6 mar.)

– Meciuri pentru barajul de calificare la turneul final al Cupei Davis la tenis (4 – 5 mar.):
• Sydney: Australia – Ungaria
• Seul: Coreea de Sud – Austria
• Espoo: Finlanda – Belgia
• Pau: Franța – Ecuador
• Oslo: Norvegia – Kazahstan
• Haga: Țările de Jos – Canada
• Bratislava: Slovacia – Italia
• Helsingborg: Suedia – Japonia
• Buenos Aires: Argentina – Cehia
• Rio de Janeiro: Brazilia – Germania
• Reno: Statele Unite ale Americii – Columbia

– Spațiu: Rămășițele unei rachete SpaceX – a doua treaptă a unei rachete Falcon 9 – se vor prăbuși pe Lună. Racheta a fost folosită în 2015 pentru a amplasa pe orbită un satelit de observație asupra climatului Pământului, Deep Space Climate Observatory (DSCOVR). De la acea dată, a doua treaptă a rachetei plutește în spațiu pe o orbită „haotică”

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Rugăciune”; este o zi în care creştinii de diferite confesiuni se întâlnesc în localităţile lor pentru a se ruga pentru o ţară anume şi pentru pace în lume; iniţiată de mişcarea ecumenică a femeilor, este celebrată în prima zi de vineri a lunii martie, în peste 170 de ţări din lume; programul este pregătit de femei, dar invitaţia la rugăciune se adresează tuturor (în România se marchează din 1993)

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Exploatării Sexuale” atrage atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă acest flagel, considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului, a fiinţei umane. Ziua a fost marcată pentru pentru prima dată la 4 martie 2009, când, la iniţiativa asociaţiei non-guvenamentale GIPF – „Groupe International de Paroles de Femmes” şi sub patronajul preşedintei Célhia de Lavarene, fondatoare a STOP – „Stop Trafficking Of People”, a fost organizată, la Paris, o conferinţă internaţională intitulată „Prima ediţie a Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării sexuale”

– „Ziua Mondială a Obezității” marcată anual, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cu scopul de a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă obezitatea şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei prevenirii acestei boli şi a tratării sale. Ziua a fost sărbătorită anterior pe 11 octombrie, data actuală fiind stabilită din 2020. NOTĂ: Din 2010 este marcată și „Ziua europeană împotriva obezităţii”, în a treia sâmbătă din luna mai, anul acesta, la 21 mai

– 1193: A murit Saladin I (Salah Ad-Din Yusuf), comandant de oşti şi diplomat arab de origine kurdă, sultan al Egiptului şi Siriei (1171-1193); în 1187 armatele sale i-au învins pe cruciaţi şi au ocupat Ierusalimul; după a treia cruciadă (1189-1192), a încheiat o pace de compromis păstrând Siria, Palestina interioară şi Ierusalimul; personalitatea lui Saladin a impresionat atât Orientul cât şi Occidentul, prin încercarea sa de a reabilita lumea musulmană, căreia i-a insuflat o nouă forţă spirituală şi materială; şi-a tratat prizonierii cu onoare, astfel încât lumea creştină l-a considerat un model al valorilor cavalereşti, o figură care i-a fascinat pe mulţi scriitori (n. 1137 sau 1138)

– 1678: S-a născut Antonio Vivaldi, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog italian; considerat cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian (m. 1741)

– 1822: S-a născut matematicianul francez Jules Antoine Lissajous (m. 1880) – 200 de ani

– 1832: A murit orientalistul francez Jean François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scriere hieroglifică (n. 1790) – 190 de ani

– 1851: S-a născut prozatorul grec Alexandros Papadiamantis, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii greceşti din secolul al XIX-lea (m. 1911)

– 1859, 4/16: S-a născut fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (m. 1905/1906)

– 1876: S-a născut Léon-Paul Fargue, poet şi eseist francez (m. 1947)

– 1898: S-a născut Georges Dumézil, filolog francez, etnolog şi istoric al civilizaţiilor (m. 1986)

– 1904: S-a născut George Gamow, fizician şi astrofizician american de origine rusă (m. 1968)

– 1916: S-a născut Giorgio Bassani, scriitor şi editor italian (m. 2000)

– 1916: A murit (pe front, în timpul Primului Război Mondial) Franz Marc, pictor şi grafician german, unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării expresioniste germane (n. 1880)

– 1918: S-a născut fosta jucătoare americană de tenis de câmp Margaret Osborne DuPont; fost număr unu mondial, a câştigat în perioada 1940 – 1950, nu mai puţin de 37 de titluri de Grand Slam la simplu, dublu feminin şi dublu mixt, fiind pe locul 4 în topul câştigatorilor din toate timpurile (m. 2012)

– 1923: S-a născut astronomul şi prezentatorul de televiziune britanic Patrick Moore, autor a peste 60 de cărţi de astronomie, mai ales despre Lună (m. 2012)

– 1925: S-a născut chimistul britanic Sir Alan R. Battersby; specialist în chimie organică (m. 2018)

– 1928: S-a născut scriitorul britanic Alan Sillitoe (m. 2010)

– 1929: S-a născut dirijorul și violonistul olandez Bernard Haitink (m. 2021)

– 1932: S-a născut Ryszard Kapuściński, jurnalist, scriitor și profesor polonez; maestru al reportajului; a întruchipat ideea clasică a reporterului care își riscă propria viață pentru a obține informații de primă mână; a căutat și a raportat despre modul în care evenimentele istorice ale lumii au afectat chiar inima societăților în care s-au întâmplat; de-a lungul vieții sale, a asistat la 27 de revoluții, a fost în prima linie a 12 războaie, a supraviețuit patru condamnări la moarte, malarie și tuberculoză (m. 2007) – 90 de ani

– 1932: S-a născut Miriam Zenzile Makeba (cunoscută drept „Mama Africa”), cântăreață sud-africană și activistă pentru drepturile civile (m. 2008) – 90 de ani

– 1940: S-a născut fizicianul american Carl Baxter Collins; s-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice; lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2019)

– 1943: S-a născut cântăreţul, compozitorul, poetul şi actorul italian Lucio Dalla; cea mai cunoscută melodie a sa, „Caruso”, s-a vândut în peste nouă milioane de cópii în întreaga lume (m. 2012)

– 1948: S-a născut cântăreţul britanic Shakin’ Stevens (numele real: Michael Barratt)

– 1948: S-a născut britanicul Chris Squire, basist şi membru fondator al trupei de rock progresiv „Yes” (m. 2015)

– 1951: S-a născut Chris Rea, solist, chitarist şi pianist englez

– 1952: S-a născut Umberto Tozzi, interpret italian de muzică uşoară – 70 de ani

– 1952: A murit Sir Charles Scott Sherrington, medic englez; studii asupra fiziologiei sistemului nervos, coordonării nervoase, reflexelor motorii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1932, împreună cu conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor (n. 1857) – 70 de ani

– 1998: A murit Ossip Flechtheim, istoric, sociolog şi futurolog german; el a creat şi popularizat conceptul de „futurologie” (n. 1909, în Rusia)

– 2016: A murit romancierul american Pat (Donald Patrick) Conroy; cunoscut mai ales pentru cartea „Prinţul Mareelor” (n. 1945)

– 2017: A murit medicul şi cercetătorul american Thomas Starzl; unul din cei mai mari chirurgi ai secolului XX, savantul cu cele mai multe citări în domeniul medicinei, numit de multe ori „părinte transplantului modern”; a efectuat primul transplant de ficat la om în 1963, primul transplant de ficat la om cu supravieţuire în 1967, a realizat progrese în transplantul de rinichi, a adus contribuţii majore în imunosupresia de transplant, a fundamentat etica şi legislaţia de transplant (n. 1926) – 5 ani

– 2019: A murit actorul american Luke Perry, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune „Beverly Hills, 90210” (n. 1966)

– 2020: A murit Javier Pérez De Cuéllar, diplomat, politician, avocat și profesor peruvian; secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1982 – 1991); a jucat un rol determinant în încheierea războiului dintre Iran-Irak, în anii ’80 ai secolului trecut, în eliberarea ostaticilor americani din Liban precum şi în finalizarea acordurilor de pace din Cambodgia şi El Salvador (n. 1920)