Joe Biden se va întâlni cu omologul său finlandez la Casa Albă

Președintele american Joe Biden se va întâlni vineri, la Casa Albă, cu omologul său finlandez Sauli Niinistö, în condiţiile în care invazia rusă din Ucraina a provocat îngrijorare printre vecinii europeni ai lui Vladimir Putin. Întâlnirea are loc în condiţiile în care invadarea Ucrainei, ordonată de președintele rus, a provocat discuții în Finlanda cu privire la legături mai strânse cu NATO. Finlanda cooperează deja cu Alianţa Nord-Atlantică, dar nu este membră a acesteia. Preşedinţii Biden și Niinistö au vorbit de două ori în ultimele câteva luni. Finlandezii au fost în mod tradițional precauți față de Rusia, având în vedere granița comună de 1340 de kilometri dintre cele două ţări și istoria a două războaie între anii 1939 și 1944. Dar Finlanda, membră a Uniunii Europene, care a făcut parte din regatul suedez până în 1809 și apoi a fost sub controlul Rusiei până la obținerea independenței, în 1917, a căutat să păstreze relații de prietenie cu Moscova. Autorităţile din Rusia nu vor ca Finlanda să adere la NATO, dar preşedintele Sauli Niinistö a spus că țara își păstrează dreptul de a solicita aderarea. Cei doi lideri „vor discuta despre relația de apărare dintre SUA și Finlanda, care este foarte puternică și completează, de fapt, parteneriatul strâns al Finlandei cu NATO”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, înaintea vizitei preşedintelui finlandez. Publicul finlandez este din ce în ce mai atras de ideea aderării la NATO. Un sondaj de luni al radiodifuzorului public Yle a arătat că 53% dintre finlandezi susțin aderarea, comparativ cu 28%, atunci când ziarul Helsingin Sanomat a pus întrebarea, la sfârșitul lunii ianuarie. Guvernul finlandez a încercat să calmeze campaniile de aderare la blocul defensiv condus de SUA. Dl Niinistö a spus că oamenii ar trebui „să-şi păstreze mintea limpede și să evalueze cu atenție impactul schimbărilor care au avut loc deja și al celor care s-ar putea încă întâmpla”. Finlanda s-a alăturat joi altor țări în boicotarea reuniunilor Consiliului Arctic pe care Rusia plănuia să le găzduiască în luna mai./opopescu/dsirbu

REUTERS – 4 martie