Conform FMI, războiul din Ucraina va avea un impact sever asupra economiei globale

Fondul Monetar Internațional a comunicat sâmbătă că intenţionează să prezinte la începutul săptămânii viitoare o cerere a Ucrainei de finanțare de urgență cu 1,4 miliarde consiliului său de administrație pentru aprobare și poartă discuții cu autoritățile din Republica Moldova cu privire la opțiunile de finanțare. Într-o declarație, creditorul global a transmis că războiul din Ucraina duce deja la creșterea prețurilor la energie și cereale și că a provocat un val de peste un milion de refugiați în țările vecine, declanșând în același timp sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei. „Deși situația rămâne extrem de fluidă și perspectivele sunt supuse unei incertitudini extraordinare, consecințele economice sunt deja foarte grave” – a comunicat FMI. „Războiul în curs și sancțiunile asociate vor avea, de asemenea, un impact sever asupra economiei globale„./opopescu/cvanatoru

REUTERS – 5 martie)