Calendarul evenimentelor, 6 martie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Jud.Constanţa: Preşedintele Klaus Iohannis efecturază o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu unde susţine o alocuțiune – ora 13:00

 

– Guvern

* Jud. Constanţa: Premierul Nicolae Ciucă efectuează o vizită de lucru la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu președintele Klaus Iohannis, ministrul francez al apărării, Florence Parly, și cu ministrul român al apărării, Vasile Dîncu – ora 13:00. Alocuțiunea premierului Nicolae-Ionel Ciucă va fi transmisă live pe conturile oficiale de Facebook și Youtube și pe canalul unic de distribuție

 

– Ministere

* Are loc loc vizita în România a ministrului francez al forţelor armate, Florence Parly, pentru a se întâlni cu aproximativ 500 de militari trimişi de Franţa în ţara noastră

 

– Apărare, Interne

* Constanţa/ Bucureşti/ jud. Argeş: Ceremoniile militare şi religioase organizate pentru înmormântarea militarilor căzuţi la datorie în accidentele aviatice care au avut loc, în judeţul Constanţa, în seara zilei de 2 martie, se vor desfăşura sâmbătă, 5 martie, şi duminică, 6 martie, la Constanţa, Bucureşti şi în localitatea Lunca Corbului, din judeţul Argeş. Programul de astăzi al ceremoniilor funerare:

‣ București:

  • ora 11:00 – Locotenent-comandorul (pm) Niţă Iosif-Costinel va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III din Bucureşti

 

– Administraţie

* Jud. Olt: Începe colectarea progresivă a deşeurilor pentru operatorul de salubritate care ridică şi transportă gunoaiele din toate localităţile la depozitul ecologic de la Bălteni, ajungând într-un timp foarte scurt să se efectueze în tot judeţul. Cetăţenii vor plăti pentru serviciul de salubritate o taxă lunară către primării, diferită în funcţie de mediul de rezidenţă, urban sau rural

 

– Cultură

* De la ora 19:00, la Sala Radio, are loc un Concert de Mărțișor, un proiect Radio România Muzical & SoNoRo. Solişti: Tatiana Samouil – vioară; Shani Diluka – pian; Răzvan Popovici – violă. În program: miniaturi celebre din creația compozitorilor Serghei Rahmaninov, Clara Schumann, Franz Schubert, Piotr Ilici Ceaikovski

* Teatrul „Ion Creangă” prezintă spectacolul „O mie şi una de nopţi – Lampa lui Aladin”, adaptarea și regia Gabriela Dumitru – ora 11:00, spectacol găzduit de Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

* Evenimente online organizate de Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) – pe site-ul şi pe pagina de Facebook ale MNLR

  • „Poezie şi creaţie cu Loreta Popa”, invitată: Alina Manole – ora 11:00
  • „Indulgenţe” cu Ion Mureşean – ora 13:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Editura Universul Academic, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, prezintă, de la ora 12:00, la Sala Media, lansarea cărții „Călătorii identitare. Românii megieşi” de Mihai Nicolae. Gazda evenimentului va fi dr. Virgil Ştefan Niţulescu, manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Vor prezenta volumul: dr. Irina Airinei Vasile, coordonatorul ediţiei; Maria Capelos, jurnalist; dr. Robert Stănciugel, istoric; dr. Constantin Corneanu, istoric; Mihai Nicolae, Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Spectacolul „Micuţa Dorothy”, o producţie a Operei Comice pentru Copii – începând cu ora 12:00, pe marile ecrane ale Cinemax Veranda din Veranda Mall, Cineplexx Băneasa din Băneasa Shopping City şi Cineplexx Titan din Auchan Titan. Spectacolul poate fi urmărit şi online, pe www.scenatv.ro

* Opera Naţională Bucureşti prezintă începând cu ora 18:30, spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Spectacol extraordinar de Ziua Femeii – ora 19:00, la Sala Palatului. Din distribuție fac parte artiști de marcă, reprezentanți ai muzicii ușoare românești. Astfel, vor concerta: Mirabela Dauer, Marina Voica, Nico, Stela Enache, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladosi, Carmen Radulescu, Gabriel Dorobantu, Annes, Anca Turcasiu, Vasile Muraru si Valentina Fatu, Daniel Iordachioae, Gazi Demirel, Ciro de Luca. Spectacolul va fi prezentat de actrița Monica Davidescu. Regia spectacolului este semnată de Cosmin Man, om de televiziune, iar realizator este Mircea Virgil

* Teatrul Mic prezintă spectacolul „Cântăreața cheală” – ora 19:00. Cu: Alina Rotaru, Andrei Seușan, Alexandru Voicu, Alina Petrică, Andrei Brădean, Gabi Costin. Regia: Vlad Massaci. Muzica: Vlaicu Golcea. Video design: Tudor Prodan. Coregrafia: Ștefan Lupu

* „Femei pentru femei”, concert folk cu Maria Gheorghiu şi Claudia Şerdan, invitaţi – Cristi Dumitraşcu şi Ovidiu Mihăilescu – ora 19:00, la The Coffee Shop Constituţiei, Bd. Unirii nr. 5

* Teatrul Arte dell’Anima prezintă comedia satirică „Lettice şi Leuşteanul” de Peter Shaffer, regia Geanina Hergheligiu – ora 19:00, la Teatrul Arte dell’Anima

* Brașov: De la ora 18:30, în Sala Operei, are loc un concert special, dedicat Zilei de 8 Martie, intitulat „Iubesc femeia!”. Solişti vor fi: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Silvia Micu, Asineta Răducan, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Alexandru Chiriac, Lorand Cristian, Valentin Marele, Adrian Mărcan. Ei vor fi acompaniaţi la pian de Lioara Frăţilă. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Coordonator spectacol: Lorand Cristian. Mişcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roşu

  • De asemenea, Opera Braşov se alătură campaniei „Rugă pentru pace”, organizată de Radio România Cultural şi va difuza, înaintea concertului, un mesaj audio ce face un apel la solidaritate, empatie şi compasiune cu tragedia războiului din Ucraina. Campania este susţinută de Editura Litera şi Pen Club România

* Botoşani: Vernisajul expoziţiei „Arta la… feminin”, ediţia a III-a – ora 11:30, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani. În cadrul evenimentului, Ruxandra Ruţă va susţine un miniconcert de flaut. Curatorii evenimentului: Ana Coşereanu şi Liviu Şoptelea

* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul „After Love” (reprogramare a reprezentaţiei anulate pe 27 februarie), dramă de familie inspirată de filmul „L’Economie du couple” (Franţa/Belgia, 2016), dramatizarea şi regia: Eugen Făt, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul a avut premiera în noiembrie 2021

* Iaşi: Opera ieşeană prezintă spectacolul „Tosca”, de Giacomo Puccini, dirijor David Crescenzi, regia Ognian Draganoff – ora 18:30

* Iaşi: „Oraşul cu fete sărace” după Radu Tudoran, în regia lui Radu Afrim, spectacol al Teatrului Naţional Iaşi – ora 19:00, la Teatrul la Cub

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă:

  • ora 10:00 – Atelierul de Creat Poveşti – Cutia cu emoţii, coordonator Diana Ribana; eveniment dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani – la Sala Studio
  • ora 11:00 – „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, după Fraţii Grimm, in memoriam Kovacs Ildiko şi Febus Viorel Ştefănescu, un spectacol de şi cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraş şi Dan Hândoreanu, eveniment recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani – Sala Etaj

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) aduce un omagiu dramaturgului, poetului, regizorului şi actorului Radu Stanca cu prilejul împlinirii a 102 ani de la naştere, printr-o seri de recitaluri online (5 – 6 mar.). Evenimentele vor fi distribuite pa pagina de facebook şi pe canalul de YouTube ale Teatrului. Programul zilei:

  • De la ora 11:00, este programat un spectacol online cuprinzând aproape 40 de recitaluri ale actorilor Naţionalului sibian

* Ştefăneşti, jud. Botoșani: Muzeul Judeţean Botoşani, Secţia de Artă Plastică şi Etnografie, în parteneriat cu Liceul „Ştefan D. Luchian” Ştefăneşti, desfăşoară proiectul educaţional „În prag de primăvară la Ştefăneşti”, ediţia a II-a. La activitate vor participa elevi ai liceului, cadre didactice, directorii unităţii şi membri ai comunităţii. Aceştia vor confecţiona mărţişoare şi felicitări dedicate zilei de 8 Martie şi vor fi informaţi despre simbolistica ancestrală a Mărţişorului şi despre semnificaţia Zilei Femeii. Activitatea se va derula la Muzeul „Ştefan Luchian” din Ştefăneşti, începând cu ora 11:00

* Timișoara: Activități culturale desfășurate în perioada 1 – 6 martie de instituții subordonate Consiliului Județean Timiș:

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia)
  • Exponatul lunii martie „Huhurez mare (Strix uralensis)”, (Bastionul Maria Theresia, hol)
  • Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2)
  • Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
  • Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
  • Ateliere creative în cadrul expoziției „Muze la Muzeu” de la orele 10:00, 12:00, 14:00 (cu înscriere prealabilă)

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds
  • Expoziția de fotografii Revoluția Română din1989
  • Expoziția de pictură, desen și grafică Murmure, albă tăcere
  • MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972
  • Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă
  • Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba
  • Expoziția permanentă Artă românească
  • Expoziția permanentă Artă europeană

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii
  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului

 

– Sport

* Au loc meciuri în turneul al doilea al Ligii Naţionale de polo pe apă feminin – la Bazinul Rapid

  • CSM Târgu Mureş – CS Dinamo – ora 10:00
  • CS Rapid – CSA Steaua – ora 11:15

* Chiajna, jud.Ilfov: Are loc un meci din etapa a 18-a a Ligii a II-a de fotbal: CS Concordia Chiajna – Politehnica Timişoara – ora 12:30, Stadion Concordia

* Cluj-Napoca: Are loc o partidă din etapa a 16-a a Ligii Naţionale de baschet feminin: CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Municipal Alexandria – ora 12:00, la Sala ”Horia Demian”

* Au loc meciuri din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal:

‣ Mediaş

  • CS Gaz Metan Mediaş – AFC Chindia Târgovişte – ora 15:00, Stadion Gaz Metan

‣ Cluj-Napoca

  • FC CFR 1907 Cluj – FC Dinamo Bucureşti – ora 17:30, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”

‣ Bucureşti

  • FC FCSB – FC Voluntari – ora 20:30, Arena Naţională

* Sunt programate meciuri în etapa a 22-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

‣ Târgu Jiu

  • CS Municipal Târgu Jiu – BC CSU Sibiu – ora 18:00, Sala Sporturilor

‣ Voluntari

  • CSO Voluntari – CS Rapid Bucureşti – ora 18:00, Sala ”Gabriela Szabo”

‣ Craiova

  • SCM ”U” Craiova – FC Argeş Piteşti – ora 18:00, Sala Polivalentă

 

– S-a întâmplat într-o zi de 6 martie

 

* Se împlinesc 125 de ani (1897) de când apărea Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, erau libere doar duminica dimineaţa şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile la care trebuia să se lucreze continuu (6/18)

* Se împlinesc 115 ani (1907) de când avea loc apogeul răscoalei ţărăneşti în Moldova (izbucnită la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani). Sunt cuprinse județele Iași și Suceava, apot Neamțul. Încercările țăranilor de a ocupa cazărmi și a lua muniție și armament sunt sortite eșecului. Detașamente militare sunt atacate și acțiunea se soldează cu victime din ambele tabere.  Din Moldova, răscoala se propagă în Muntenia și Oltenia, între 9 – 13 martie (6/19 – 9/22)

* Acum 103 ani (1919) Ungariei i s-a înmânat hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind retragerea trupelor din Transilvania pe o nouă linie de demarcaţie (Satu Mare-Oradea-Arad) până la încheierea păcii, prin care urmau să se hotărască noile graniţe politice (6/19)

* Cu 92 de ani în urmă (1930) a avut loc, la cinematograful Capitol din Bucureşti, premiera filmului documentar „Viaţa unui oraş”, reintitulat ulterior „Viaţa începe mâine”, realizat de regizorul Jean Mihail. Filmul a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului

 

* Tot într-o zi de 6 martie, acum 29 de ani (1993), a fost semnată, la Istanbul, „Convenţia privind cooperarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei şi informaţiei în zona Mării Negre” (cunoscută şi sub denumirea „Convenţia de cooperare culturală a Mării Negre”). Documentul prevedea o colaborare mai largă, în domeniile enunţate, între statele care fac parte din zona de Cooperare Economică a Mării Negre

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (lăsatului sec de brânză pentru Postul Sfintelor Paşti) (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

 

– 1866: S-a născut Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (m. 1928)

 

– 1924: S-a născut Ben.[edict] Corlaciu, poet şi prozator; membru al grupării din jurul revistei „Albatros”, alături de Geo Dumitrescu; în anii ’70 ai secolului XX s-a stabilit la Paris (m. 1981)

 

– 1933: S-a născut actriţa, regizoarea şi profesoara Margareta Pogonat (m. 2014)

 

– 1933: S-a născut Dan Puican, regizor de teatru şi de emisiuni de divertisment; a lucrat, din anul 1963, la Teatrul Naţional Radiofonic (timp de jumătate de secol, a pus în undă peste 1000 de piese de teatru şi scenarii radifonice); a fost distins cu premiul UNITER pentru cele mai bune spectacole radiofonice la Galele din anii 1994, 1998 şi 1999 (m. 2021)

 

– 1934: S-a născut poetul Dim.[imitrie] Rachici (m. 1999)

 

– 1939: A murit Miron Cristea (prenumele la botez: Elie), primul patriarh al României, ridicat la această demnitate la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie acelaşi an; mitropolit primat al României (1919-1925); membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930); prim-ministru (1938-1939) în timpul dictaturii regale, a regelui Carol al II-lea; teolog, filolog și publicist; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1868)

 

– 1945: S-a născut jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc; din februarie 1990, devine realizator al emisiunii “Matinal”, la Radio România Actualităţi, emisiune care în timp îi aduce un succes de public nemaiîntâlnit; devine apoi redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret), iar în anul 1992 publică primul său volum – „Anatomia unei străzi”, un volum memorialistic despre oraşul său natal – Bacău; în 1992, devine director general adjunct al Radiodifuziunii Române, iar între octombrie 1994 şi septembrie 1995 este director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune; la data de 5 noiembrie 2008, fostul preşedinte Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la primul semnal radiofonic în România; în data de 15 noiembrie 2013 şi-a lansat, la sala Radio, un nou volum de proză „G de la Gugiumeni”, subintitulat „Falsă monografie” şi publicat de Radio România împreună cu un CD ce conţine – în selecția și lectura autorului – o versiune audio a cărţii (m. 2015)

 

– 1948: S-a născut interpretul de muzică populară Gheorghe Turda

 

– 1957: A murit filosoful, psihologul, pedagogul, omul politic şi dramaturgul Constantin Rădulescu-Motru; unul dintre puţinii creatori de sistem filosofic din România; a fundamentat sistemul personalismului energetic; în 1910 a întemeiat Societatea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for (1938-1941) (n. 1868) – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut George Natsis, compozitor, dirijor şi pianist; membru al Big Band-ului Radio

 

– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Bogdan „Bodo” Marin, membru al formaţiei „ProConsul”

 

– 1986: A murit Alexandru Rally, poet şi traducător (a realizat numeroase traduceri din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (n. 1897)

 

– 1989: A murit Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic; a publicat și sub pseudonimul Victor Lucrețiu (n. 1912)

 

 

– 2020: A murit artistul restaurator Claudiu Longin Moldoveanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Artă Plastica Religioasă și Restaurare (n. 1951)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Montpellier, Franța: Reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor Externe și Dezvoltării din UE (6 – 7 mar.)

 

– Emiratele Arabe Unite: Vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier (6 – 8 mar.)

 

– Kinshasa, R.D. Congo: Regele Filip al Belgiei și Regina Mathilde efectuează o vizită oficială în Republica Democrată Congo (6 – 10 mar.)

 

– Londra, Riga, Berlin şi Varşovia: Turneu european al premierului canadian, Justin Trudeau care merge la Londra, Riga, Berlin şi Varşovia pentru a se întâlni cu parteneri şi aliaţi şi a discuta despre susţinerea Ucrainei (6 – 11 mar.)

 

– Vilnius: Vizita secretarului de stat al SUA Antony Blinken (6 – 7 mar.)

 

– Viena: Conferință de presă susținută de directorul general al AIEA, Rafael Grossi, la întoarcerea sa de la Teheran

 

– Riad, Arabia Saudită: Târgul industriei militare World Defense Show (6 – 9 mar.)

 

– Rabat, Maroc: Frontul social marocan face apel la manifestații de protest împotriva creșterii prețurilor

 

– Tel-Aviv: Sosirea a 300 de evrei ucraineni care fug din calea războiului

 

– Berlin: Opera de Stat din Berlin va organiza un „Concert pentru Pace” cu orchestra Staatskapelle Berlin, condusă de dirijorul Daniel Barenboim, pentru a contribui la ajutorul umanitar destinat populaţiei afectate de războiul din Ucraina. Încasările concertului, care va avea loc duminică, vor fi direcţionate către Fondul Umanitar al ONU pentru Ucraina (UHF), a anunţat Opera de Stat din Berlin. Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, şi preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, vor fi prezenţi la concert. Concertul va fi transmis şi la televiziunea publică germană unde se vor face apeluri pentru donaţii

 

– Japonia: Maratonul de la Tokyo

 

– Doha, Qatar: MotoGP – Campionatul Mondial, Marele Premiu al Qatarului

 

– Franța: Ciclism: Cursa ciclistă Paris – Nisa (6 – 13 mar.)

 

– Sälen, Suedia: Schi fond – cursa Vasaloppet

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a posturilor de Televiziune şi Radio pentru Copii” este o zi în care companiile radio și tv din lume oferă timp de emisie copiilor şi emisiunilor pentru copii; a fost lansată de UNICEF în 1991, pentru a încuraja radiodifuzorii din întreaga lume să realizeze conștientizarea problemelor copiilor; sărbătorită inițial în prima sau a doua duminică din decembrie, a fost mutată din 2009 în prima duminică din martie

 

– Ziua naţională a Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); proclamarea independenţei/1957 – 65 de ani

 

– În Irak această zi este „Ziua naţională de toleranţă şi coexistenţă”, decretată sărbătoare publică, în 2021 (- 1 an), de premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, după întrevederea care a avut loc la 6 martie 2021 între papa Francisc şi marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, cea mai înaltă autoritate a ramuri șiite a islamului. Papa Francisc este primul suveran pontif din istorie care efectuează o vizită în Irak. Ziua de sărbătoare amintește și de întâlnirea interreligioasă care a avut loc tot atunci la Ur, oraş antic unde, potrivit tradiţiei, s-a născut patriarhul Avraam; aici, suveranul pontif s-a întâlnit cu reprezentanţi ai islamului, creştinismului şi ai comunităţii yazidi

 

 

– 1787: S-a născut fizicianul german Joseph von Fraunhofer; activitatea sa se leagă de producerea lentilelor optice (m. 1826) – 235 de ani

 

– 1806: S-a născut poeta engleză Elizabeth Browning (m. 1861)

 

– 1866: A murit William Whewell, matematician şi filosof englez (n. 1794)

 

– 1870: S-a născut Oscar (Nathan) Straus, compozitor austriac, celebru pentru operetele sale, cea mai cunoscută fiind „Un vis de vals”, compusă în 1907 (m. 1954)

 

– 1872: S-a născut scriitorul norvegian Johan Bojer (m. 1959) – 150 de ani

 

– 1874, 6/18: S-a născut (la Kiev) Nikolai A. Berdiaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului creştinism”, variantă a existenţialismului religios; din 1922 a trăit la Paris (m. 1948)

 

– 1905: S-a născut cantautorul american Bob Wills (James Robert Wills), considerat creatorul curentului muzical „western swing” (m. 1975)

 

– 1906: S-a născut actorul american de film Lou Costello; împreună cu Bud Abbott (1890-1974) au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat pe amândoi (m. 1959)

 

 

– 1926: S-a născut regizorul şi scenaristul polonez Andrzej Wajda, unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai secolului XX; co-fondator al şcolii poloneze de film (m. 2016)

 

– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul columbian Gabriel Garcia Márquez, considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă; cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate” (1967); Premiul Nobel pentru literatură pe 1982; potrivit Academiei Nobel a fost un titan al „realismului magic” (numit de mulţi critici şi realismul fantastic sud-american), care a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent” (m. 2014, la Ciudad de Mexico, unde trăia de mai bine de 30 de ani) – 95 ani

 

– 1929: S-a născut scriitorul rus Fazil Iskander, cunoscut pentru descrierile pline de umor ale vieţii de zi cu zi în Caucazul său natal şi viziunea satirică asupra societăţii sovietice (m. 2016)

 

– 1930: S-a născut dirijorul, compozitorul şi violonistul american de origine franceză Lorin Maazel (m. 2014)

 

– 1937: S-a născut cosmonauta rusă Valentina Tereşkova, prima femeie care a efectuat un zbor în spaţiu; pe 16 iunie 1963 a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului, la bordul navei „Vostok 6” – 85 de ani

 

– 1937: S-a născut (la Bassra, Irak) compozitorul şi dirijorul francez Paul Méfano (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1944: S-a născut soprana neo-zeelandeză Kiri Te Kanawa

 

– 1946: S-a născut David Gilmour, chitaristul şi vocalistul formaţiei britanice „Pink Floyd”

 

– 1952: S-a născut Robert O. Young, nutriţionist, microbiolog şi naturopat; pionier în nutriţia alcalină – 70 de ani

 

– 1953: S-a născut scriitorul norvegian Jan Kjærstad

 

 

– 1994: A murit actriţa greacă de film Melina Mercouri, devenită proeminent om politic socialist (n. 1920). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1923, iar Enciclopedia britanică, 1925

 

– 1994: A murit regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (n. 1924)

 

– 2005: A murit fizicianul american de origine germană Hans Albrecht Bethe, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1967 (n. 1906)

 

– 2007: A murit Jean Baudrillard, sociolog, filosof, critic literar şi eseist francez (n. 1929) – 15 ani

 

– 2013: A murit chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor ’60 – ’70 „Ten Years After” (n. 1944)

 

– 2015: A murit Walter Biemel, filosof și profesor german originar din România; important editor-comentator al lui Edmund Husserl şi al lui Martin Heidegger (n. 1918)

 

– 2018: A murit biologul britanic John E. Sulston, unul dintre pionierii cercetării genomului uman; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2002, împreună cu britanicul Sydney Brenner și americanul H. Robert Horvitz, pentru descoperirile lor privind modalitatea în care genele reglează creșterea organelor și programează moartea celulelor (n. 1942)

 

– 2021: A murit inginerul olandez Lou Ottens, cunoscut ca find inventatorul casetei audio (1963); împreună cu echipa de la Philips, a dezvoltat primul casetofon portabil și a contribuit şi la dezvoltarea compact-discurilor (CD) (n. 1926) – 1 an