Un avion rusesc a fost doborât la Harkiv

Forțele apărării aeriene ucrainene au doborât un avion rusesc în oraşul Harkiv – a transmis, duminică, guvernatorul Oleg Sinegubov. Potrivit acestuia, „aeronava inamică Su-25 a fost lichidată”, fiind doborâtă de Garda Naţională a Ucrainei cu ajutorul unui sistem de rachete antiaeriene, în jurul orei 18:15. „Pilotul aeronavei inamice nu a avut timp să se catapulteze și a murit pe loc. Avionul s-a prăbușit în zona Kulinici. Forțele de apărare aeriană din Harkiv au o zi productivă astăzi! Victoria este a noastră!” – a subliniat Sinegubov./sdan/atataru

(www.unian.net – 6 martie)