Calendarul evenimentelor, 7 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 13:00 – Primirea ministrului afacerilor externe din Canada, Mélanie Joly – la Palatul Cotroceni

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Şedinţă în plen (la sediul Senatului și online)

* ora 16:00 – Vot final

* Micii antreprenori în vârsta de 10 ani, elevi în clasa a III-a la Complexul Educaţional Laude Reut, vor expune, începând cu ora 14:00, produsele create în cadrul programului de educaţie antreprenorială pentru copii Kids în Business, la Târgul cu vânzare KIB organizat în foaierul Senatului României. Evenimentul este susţinut de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi, reprezentată de preşedintele Comisiei, senatoarea Anca Dana Dragu, cu sprijinul deputatei Oana-Marciana Ozmen, secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Kids in Business este partener oficial al evenimentului „Săptămâna Europeană a Competenţelor profesionale 2022”, organizat de Comisia Europeană

– Camera Deputaţilor

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Şedinţă în plen (prezență fizică și online)

* ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 11:00 – Participă la ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere cu RockTech Lithium pentru a construi o fabrică în România, investiție de 400 de milioane de euro, pentru producția de materii prime/componente de tehnologie climatică (hidroxid de litiu) pentru bateriile litiu-ion destinate industriei auto – la Palatul Victoria. La finalul ceremoniei va fi organizat un briefing pentru presă cu ministrul energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentantul companiei, Chairman Dirk Harbecke. Briefingul va fi transmis live pe conturile oficiale de Facebook și Youtube și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Consultări politice ale ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, cu ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly, cu prilejul vizitei pe care oficialul canadian o efectuează în România – la sediul MAE

  • Conferința comună de presă susținută de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu și ministrul afacerilor externe canadian, Mélanie Joly – ora 11:45, la sediul MAE. Conferința de presă poate fi urmărită live pe paginile de Facebook (https://www.facebook.com/mae.romania) și Youtube (https://www.youtube.com) ale Ministerului Afacerilor Externe. Participă în format fizic la eveniment doar presa acreditată în prealabil

* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice din cadrul MAE, Cornel Feruță cu vice-ministrul pentru afaceri externe și al integrării regionale din Republica Ghana, Thomas Mbomba – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 200 de milioane lei

* Jud. Constanţa: Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, se întâlneşte cu omologul olandez, Kajsa Ollongren, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu; declaraţii de presă – ora 12:00

* Montpellier, Franța: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe, componenta Dezvoltare

– Apărare, Interne

* Jud. Tulcea:          În perioada 7 – 24 martie se desfăşoară exerciţiul multinaţional „Rapid Falcon 22” din Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Babadag”, la care participă militari aparţinând Brigăzii 11 Air Assault din Regatul Ţărilor de Jos, dislocat în România; militari ai Batalionului 495 Paraşutişti „Căpitan Ştefan Şoverth” din Bucureşti şi Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti” din Constanţa, precum şi elicoptere româneşti şi americane. Obiectivele acestui exerciţiu sunt instruirea în comun, creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii comune de reacţie, precum şi dezvoltarea relaţiilor funcţionale între structurile participante

– Partide

* Reuniunea Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10, sector 1

* Şedinţă a Biroului Naţional al USR – ora 10:00; preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, va face declaraţii de presă – ora 12:00, la grupul USR de la nivelul 1M, din Camera Deputaţilor

– Administrație

* Primarul General, Nicuşor Dan, a convocat ședinţa extraordinară a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti, începând cu ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti. Ședinţa se va desfășura online și va fi transmisă live pe site-ul PMB  şi pe pagina de Facebook. Ordinea de zi a ședinţei CGMB poate fi consultată accesând următorul link: https://www3.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi

* Cluj-Napoca: Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00

* Oradea: Primăria Oradea redeschide intrarea principală a instituţiei, după finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii ce adăposteşte Palatul administrativ. Clădirea Primăriei Oradea este un monument istoric reprezentativ pentru zestrea arhitecturală a oraşului, care face parte din Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea şi se regăseşte pe Lista monumentelor istorice 2016

– Economic

* Conferinţa Women in Data Science (WiDS), organizată de Think Thank 360 sub patronajul Stanford University şi cu susţinerea Ambasadei SUA la Bucureşti – ora 10:30, la Cercul Militar

* Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR) organizează un webinar pe tema Start Up Nation 2022 – ora 14:00, pe platforma Google Meet

– Medicină, Sănătate

* Editura Trei și Librăriile Cărturești organizează o nouă ediție a Săptămânii PSI, care propune abordări terapeutice diverse și teme de larg interes. La întâlnirile online ce vor avea loc live, pe Facebook, între 7 și 12 martie, vor participa specialiști în psihanaliză și terapie transgenerațională, în psihologie sportivă, parenting și logoterapie. Evenimentele vor fi transmise pe conturile de Facebook ale Editurii Trei, Librăriilor Cărturești și ale partenerilor, revista „Psychologies”, Radio România Cultural și Futurepsy. Din program:

  • ora 19:30 – Strămoși pe divan. Descifrarea Codului Generațional. Invitate: Sabine Lück (psihoterapeut), Cristina Schmidt (psihoterapeut), Timea Müller (sociopsihopedagog). Carte recomandată: Strămoși pe divan. Descifrarea Codului Generațional și vindecarea rănilor moștenite – Ingrid Alexander și Sabine Lück

– Învățământ, Cercetare

* Suceava: Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” continuă organizarea evenimentelor din seria „Omul şi Cartea”, manifestare aflată sub egida Ministerului Educaţiei. Astfel, de la ora 11:00, Sala de Lectură „Publicaţii Economice şi Inginereşti”, Corp E, va găzdui o întâlnire cu prof. univ. dr. ing. Radu Leontie Cenuşă, profesor Emeritus al USV. Invitaţii amfitrionului Radu Leontie Cenuşă sunt: prof. univ. dr. Ion Barbu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, şef lucrări dr. ing. Ciprian Palaghianu, conf. univ. dr. ing. Sergiu Horodnic, conf. univ. dr. ing. Leonard Mihai Duduman, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Cu acest prilej, Biblioteca USV va organiza o expoziţie de carte şi periodice în domeniu

* Timișoara: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a dat startul competiției online „Școala de Artă Timișoara”. Concursul se adresează tuturor elevilor Școlii de Artă Timișoara, indiferent de specializare, iar jurizarea va avea loc în perioada 7-11 martie. Câștigătorii vor fi promovați pe platformele multimedia ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș

– Cultură

* De la ora 19:00, are loc un concert găzduit de Institutul Francez, eveniment marcând relaţia istorică între cele două ţări, rezultat al colaborării dintre Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Institutul Francez, eveniment organizat de Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Ștefan Bănică și The Rock’n’Roll Band & The 50’s susțin la Berăria H spectacolul „Te iubesc, femeie!” – ora 19:15

* Alba Iulia: „Rânduri pentru mama”, un nou concurs de scriere creativă pentru copii, care trimit scrisori colorate, rânduri de dragoste profundă pentru mămici, poezii, scurte compuneri, în care să fie surprins copilul care scrie şi mama lui, pe adresa bjadanielastoia@yahoo.com, sau preluate fizic, la sediul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba. Ultima dată a poştei electronice, este luni, 7 martie – ora 10:00. Concursul „Rânduri pentru mama” este organizat în cadrul proiectului 12.5 „Omul, cartea, biblioteca”, un proiect al Consiliului Judeţean Alba şi al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba

* Brăila: Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila, prezintă spectacolul muzical live online „Flori de ziua ta”. Începând cu ora 18:00, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila va prezenta live online, pe pagina sa de Facebook, spectacolul muzical, dedicat Zilei internaţionale a femeii. Vor participa elevi ai claselor de chitară, pian, muzică uşoară, muzică populară, orgă electronică şi acordeon

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, de la ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Clarobscur”, autor Irina – Maria Broscaru, elevă în clasa a -VII-a la Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” din Craiova. La lansarea volumului vor lua cuvântul invitaţii: conf.univ.dr. Anamaria Magdalena Preda, decan Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Cecilia Mihaela Popescu, prodecan Facultatea de Litere, lect.univ.dr. Johana Holt, conf.univ.dr. Anca Păunescu, lect.univ.dr. Mihaela Chiriţescu, lect.univ.dr. Silviu Gongonea, lect.univ.dr. Gabriel Nedelea, insp. Anca Pricină, prof. Mihaela Stoica

* Târgoviște: Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează, de la ora 18:00, spectacolul folcloric extraordinar „Pentru tine, mândra mea”, susținut de Orchestra Populară „Chindia”, alături de soliștii Beatrice Bandoiu, Florentina Miinea, Ileana Pavelescu, Marina Roșu și Yuriy Tsiple. Evenimentul este găzduit de Muzeul de Istorie din Târgoviște

– Sport

* Au loc meciuri din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal:

  • AFC Botoşani – FC Argeş – ora 20:30, la Stadion Municipal Botoșani
  • Universitatea Craiova – FC Farul Constanţa – ora 20:30, la Stadion „Ion Oblemenco” Craiova

* Meci în etapa a 22-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSA Steaua Bucureşti – CS Municipal 2007 Focşani – ora 17:00, la Sala „Mihai Viteazul”

* Are loc un meci în etapa a 22-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSU Ştiinţa Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 19:00

* Se dispută meciuri în sferturile de finală ale competiţiei de hochei pe gheaţă Erste Liga:

  • Braşov Wolves – ACSH Gheorgheni – ora 18:30
  • MAC HKB Ujbuda – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 19:00

– S-a întâmplat într-o zi de 7 martie

* Acum 627 de ani (1395) era încheiat, în condiţii de deplină egalitate, Tratatul antiotoman de la Braşov dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Tratatul a reprezentat prima alianţă militară românească antiotomană. Cu acest prilej, domnul Ţării Româneşti a fost recunoscut cu titlurile de duce de Făgăraş, şi ban de Severin

* Cu 581 de ani în urmă (1441) Iancu de Hunedoara (1407-1456) devenea voievod al Transilvaniei, în paralel cu funcţiile de comite al Timişoarei şi ban al Severinului. În această triplă calitate, dar şi ca guvernator (regent) al Ungariei (din 1446), a dus o îndelungată luptă împotriva expansiunii otomane, obţinând victorii de prestigiu

* În urmă cu 146 de ani (1876) Oficiul de Patente al SUA, de la New York, breveta invenţia telefonului. La 14 februarie 1876, americanii Alexander Graham Bell (1847-1922) şi Elisha Gray (1835-1901) au depus la acest Oficiu cererea de brevet pentru invenţia telefonului, primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00. Pe această diferenţă de două ore s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori. Prima convorbire telefonică a avut loc la 10.III.1876, când inventatorul Alexander Graham Bell îi cerea asistentului său, care se afla în altă cameră: „Domnule Watson, veniţi aici! Am nevoie de dumneavoastră”

* Acum 13 ani (2009) NASA a lansat, de la baza Cape Canaveral (Florida), sonda (misiunea) spaţială Kepler (numită după astronomul german Johannes Kepler), cu scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului care orbitează alte stele, cu ajutorul unui telescop şi al unui fotometru speciale. Până în anul 2014 sonda descoperise 961 de planete extrasolare, confirmate în peste 75 de sisteme stelare și 3.601 de planete neconfirmate. Cele mai multe planete găsite în timpul altor misiuni au fost planete gigantice, de dimensiunea planetei Jupiter sau mai mari, însă sonda Kepler a fost programată să găsească planete de dimensiunea Terrei. După nouă ani petrecuți în spațiu, în care a colectat date ce au dezvăluit că cerul nostru nocturn este plin de miliarde de planete ascunse – mai multe planete chiar decât stele – telescopul spațial Kepler de la NASA a fost retras. Kepler a lăsat o moștenire de peste 2.600 de descoperiri planetare din afara sistemului nostru solar, dintre care multe ar putea fi locuri promițătoare pentru viață

* Acum 3 ani (2019) primul laser de mare putere din România și cel mai puternic laser din Europa a reușit o premieră mondială: atingerea a 2×10.88 PW, reprezentând a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină, adică cea mai mare putere atinsă de omenire. Laserul se află la Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), inaugurat la 21.X.2014, la sediul Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei din Măgurele

Aniversări – Comemorări

– Sf. Sfințit Mucenic Efrem, episcopul Tomisului. Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– Începutul Postului Sfintelor Paşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

– Sfinţii Perpetua şi Felicitas, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1845: A murit Constantin Faca, poet şi dramaturg, un fervent susţinător al teatrului românesc (n. ~1800)

– 1847, 7/19: S-a născut Constantin Dimitrescu, violoncelist, compozitor, dirijor şi profesor (m. 1928) – 175 de ani

– 1864: S-a născut Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; autor al primei tipologii a poveştilor româneşti în sistemul preconizat de folcloristul finlandez Antti Aarne (metoda istorico-geografică); lucrări etnografice şi folclorice privind cultura populară a saşilor, folclorul românesc şi maghiar; cercetări referitoare la începuturile saşilor din această provincie (bazate pe documente istorice şi elemente de lingvistică); a publicat un dicţionar al graiurilor săseşti din Transilvania; deputat în primul parlament al României reîntregite (m. 1928)

– 1893: S-a născut Nicolae Oancea, compozitor şi dirijor de muzică corală (m. 1974)

– 1905, 7/20: S-a născut traducătoarea Frida Papadache; remarcată pentru versiunile româneşti ale unor scriitori americani clasici şi moderni (Twain, Dreiser, Steinbeck) şi, mai ales, pentru primele traduceri româneşti din Joyce (m. 1989)

– 1939: A murit chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1869)

– 1940: S-a născut arhidiaconul Jean Lupu, dirijor de cor, compozitor şi profesor; iniţiatorul, dirijorul (până în 2015) și directorul Corului de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române; Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat la data de 22 ianuarie 2020 Părintelui Arhidiacon Jean Lupu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici, ediţie nouă

– 1940: S-a născut Dan Jitianu, arhitect şi scenograf (m. 1994)

– 1941: S-a născut publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea” (1963) (m. 1996)

– 1944: S-a născut fizicianul și profesorul Dorel Bucurescu; cercetări în domeniul fizicii nucleare; membru corespondent al Academiei Române din 2016

– 1965: S-a născut Dan Teodorescu, compozitor, textier şi cântăreţ de muzică uşoară; membru fondator al formaţiei „Taxi”

– 1977: A murit Virgil Gheorghiu, pianist, compozitor, critic muzical, poet, prozator şi traducător (n. 1903) – 45 de ani

– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Nicolae Brânzeu (n. 1907)

– 1997: A murit compozitorul şi profesorul Alexandru Velehorshi (n. 1918) – 25 de ani

– 2000: A murit matematicianul Nicolae-Victor Teodorescu; este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale; lucrări de fizică matematică; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1908)

– 2002: A murit Alexandru Balaci, istoric şi critic literar, poet, traducător şi profesor; italienist de prestigiu (monografii dedicate scriitorilor italieni clasici, cercetări comparatiste); membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1916) – 20 de ani

– 2004: A murit medicul Nicolae Cajal, specialist în inframicrobiologie; contribuţii în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor şi profilaxia unor viroze (vaccinul antirujiolos); preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din iunie 1994 (până la sfârşitul vieţii); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1919)

– 2004: A murit Eugeniu Gh. Proca, medic chirurg urolog; timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale; a organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1927)

– 2006: A murit Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (n. 1920)

– 2009: A murit sociologul Andrei Roth; s-a preocupat de sociologia ştiinţei şi culturii, societatea în tranziţie, condiţia minorităţilor, naţionalism şi democraţie (n. 1927)

– 2010: A murit medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (n. 1930)

– 2014: A murit compozitorul, teologul, dirijorul, bizantinologul şi profesorul Dragoş Alexandrescu; a fost redactor-şef la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române (n. 1924)

– 2020: A murit Nicolae Dan Cristescu, matematician și profesor; din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii şi vâscoplasticităţii, neabordat până atunci în România, care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii; alte domenii de cercetare abordate au fost: mecanica rocilor, a materialelor compozite, a corpurilor solide deformabile, teoria proceselor de prelucrare a metalelor, mecanica materialelor granulare, propagări de unde;  membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1929, la Chelmenţi, azi în Ucraina)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (7 – 10 mar.)

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se întâlnește cu premierul italian Mario Draghi

– Nantes, Franța: Conferința europeană privind clima sub președinția franceză a Uniunii Europene (7 – 8 mar.)

– Angers, Franța: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili pentru cultură (7 – 8 mar.)

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Vizita preşedintelui federal german Frank-Walter Steinmeier şi a soţiei sale Elke Büdenbender

– Paris: Anunţarea oficială a candidaturilor pentru alegerile privind funcţia de preşedinte al Republicii

– Riga, Letonia: Vizita secretarului de stat al SUA, Antony Blinken

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (7 – 11 mar.)

– Rabat, Maroc: Vizita directorului general al UNESCO, Audrey Azoulay (7 – 8 mar.)

– New York: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni din nou în regim de urgenţă, la ora locală 15:00, pe subiectul crizei umanitare declanşate în Ucraina de invazia Rusiei, la cererea Statelor Unite şi a Albaniei. La încheierea acestei sesiuni publice vor urma consultări cu uşile închise între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, de data aceasta la cererea Mexicului şi a Franţei, state iniţiatoare ale unui proiect de rezoluţie care rămâne nematerializat

– Urmează să aibă loc a treia rundă de negocieri între Ucraina și Rusia, nefiind cunoscute detalii cu privire la ora sau locul exact în care vor avea loc discuțiile

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi în UE, în 2020

– Beijing: Conferința anuală de presă a ministrului de externe Wang Yi

– Tokyo: Conferință de presă privind dezafectarea centralei nucleare de la Fukushima

– Geneva: Briefing de presă susținut de șeful Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie

– Bad Staffelstein, Germania: Adunarea plenară de primăvară a Conferinţei episcopilor germani (7 – 10 mar.)

– München: Convenţia Generală a Conferinţei Rabinilor din Europa (7 – 9 mar.)

– Hong Kong: Suspendarea pentru o lună a serviciilor judiciare din cauza Covid-19

– Belgia: Ridicarea măsurii de prezentare a permisului de sănătate și purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice închise

– Bellinzona, Elveția: Începe procesul în apel al lui Nasser Al-Khelaïfi și Jérome Valcke, achitați în primă instanță într-un dosar privind drepturile TV

– Haga: Audieri la Curtea Internațională de Justiție privind acuzațiile Ucrainei despre planificarea unui genocid de către Moscova (7 – 8 mar.)

– Londra: Începe procesul lui Ali Harbi Ali, acuzat de uciderea deputatului britanic David Amess

– München: Convenția Generală a Conferinței Rabinilor Europeni (7 – 9 mar.)

– Taiwan: Redeschiderea frontierelor pentru călătoriile de afaceri

– Ungaria va renunţa la obligativitatea măştilor, începând cu această dată, şi va elimina cea mai mare parte a măsurilor legate de noul coronavirus. Măsurile, ca masca şi vaccinarea, vor mai fi menţinute doar în spitale şi anumite instituţii cum sunt căminele pentru vârstnici. Va fi menţinută, de asemenea, starea de alertă sanitară pentru a permite guvernului să acţioneze prompt în cazul în care ţara ar fi lovită de un al şaselea val pandemic

– Festivalul Mozilla 2022 (MozFest) se desfăşoară în perioada 7 – 11 martie şi cuprinde 340 de evenimente virtuale interactive, constând din workshopuri, dezbateri, recitaluri, expoziţii podcasturi şi evenimente de networking pe teme ca neuro-diversitatea, cultură şi digitalizare, sustenabilitate şi schimbări climatice, fake-news şi dezinformare, etică în era digitală, problemele tineretului

– Los Angeles: Prânz oficial oferit nominalizaților la Oscar

– Elveția: Carnavalul de la Basel (7 – 9 mar.)

– Italia: Ciclism – circuitul Tirreno – Adriatico (7 – 13 mar.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Tenisului”, sărbătorită în prima zi de luni din martie, a fost instituită la 4 martie 2013, de „StarGames”, în jurul a două turnee de succes: BNP Paribas Showdown în Madison Square Garden din New York şi Asia World-Arena din Hong Kong; tot în 2013, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a sărbătorit centenarul ca organism internaţional al tenisului, federaţia fiind fondată la 1 martie 1913

– 1274: A murit Thomas d’Aquino, teolog şi filosof italian; cel mai de seamă reprezentant al scolasticii catolice; canonizat de Biserica Romano-Catolică la 18.VII.1323 (n. ~1224/1225)

– 1765: S-a născut fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niépce, inventatorul fotografiei; este primul care a reuşit să realizeze imagini permanente, printr-un proces numit de el heliografie (a imprimat imagini pe suporturi metalice, folosind emulsii); prima fotografie păstrată datează din 1827; în anul 1829 s-a asociat cu Daguerre, realizând primele dagherotipii (Niépce a rămas, însă, mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său, căruia i s-a atribuit în totalitate această descoperire) (m. 1833)

– 1785: S-a născut poetul şi nuvelistul italian Alessandro Manzoni (m. 1873)

– 1799: S-a născut František Čelakovský, poet, filolog şi folclorist ceh, luptător pentru renaşterea naţională (m. 1852)

– 1809: A murit Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei; în compania medicului american John Jeffries a realizat prima traversare cu balonul a Canalului Mânecii, la 7.I.1785 (n. 1753)

– 1850: S-a născut Thomas G. Masaryk, filosof, sociolog şi om politic ceh; primul preşedinte al Republicii Cehoslovace, proclamat la 14.XI.1918; reales în 1927 şi 1934; în 1935 s-a retras în favoarea lui Edvard Beneš; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1937)

– 1857: S-a născut Julius Wagner von Jauregg, neurolog şi psihiatru austriac; pentru descoperirea metodei de terapie a paraliziei progresive prin inocularea malariei i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1927 (m. 1940) – 165 de ani

– 1872: S-a născut pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (m. 1944) – 150 de ani

– 1875: S-a născut compozitorul francez Maurice Ravel; celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major „Boléro” (1928), una din ultimele piese compuse (m. 1937)

– 1891: A murit Franz Miklosich, lingvist şi filolog sloven; unul dintre întemeietorii şcolii comparativ-istorice a gramaticii şi a lexicului slav; contribuţii privind raporturile dintre limba română şi limbile slave („Elemente slave în limba română”) şi dialectele limbii române în general („Cercetări româneşti: Monumente de limbă istro- şi macedo-române”); membru de onoare străin al Academiei Române (1880) (n. 1813)

– 1908: S-a născut actriţa italiană de film Anna Magnani (m. 1973)

– 1909: S-a născut Léo Malet, scriitor francez (m. 1996)

– 1911: A murit scriitorul italian Antonio Fogazzaro (n. 1842)

– 1918: S-a născut romancierul şi poetul francez Camille Bourniquel, directorul revistei „Esprit” vreme de aproape 20 de ani (m. 2013)

– 1924: S-a născut Kōbō Abe, scriitor, fotograf şi inventator japonez (m. 1993)

– 1926: S-a născut Luciano Vincenzoni, scenarist italian (m. 2013)

– 1931: S-a născut soprana franceză de coloratură Mady Mesplé (m. 2020)

– 1931: A murit Akseli Gallen-Kallela (pe numele său real Axel Waldemar Gallén), pictor și grafician finlandez; celebru pentru ilustrațiile la epopeea națională Kalevala, considerate foarte importante pentru definirea identității naționale finlandeze (n. 1865)

– 1931: A murit pictorul olandez Theo van Doesburg (pseudonimul lui Christian Emil Marie Küpper) (n. 1883)

– 1932: A murit Aristide Briand, om politic şi diplomat francez; prim-ministru şi ministru de externe în repetate rânduri; unul dintre iniţiatorii Conferinţei de la Locarno (1925), ai Pactului Kellog-Briand (1928) şi ai proiectului creării blocului Pan-Europa, sub hegemonia Franţei; Premiul Nobel pentru pace pe 1926, împreună cu germanul Gustav Stresemann (n. 1862) – 90 de ani

– 1938: S-a născut David Baltimore, biolog şi profesor american; contribuţii esenţiale la imunologie, virusologie, biotehnologie; cercetări în domeniul cancerului; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 1975, împreună cu Renato Dulbecco şi Howard Martin Temin, pentru descoperirea unei enzime cu rol esenţial în reproducerea retrovirusurilor precum HIV

– 1938: S-a născut Albert Fert, fizician şi profesor francez; Premiul Nobel pentru fizică pe 2007, împreună cu fizicianul german Peter Grünberg, pentru descoperirea simultană, în 1988, a efectului mecanic de magnetorezistenţă gigantică, care „a revoluţionat tehnicile ce permit citirea informaţiei stocate pe un hard disk”

– 1942: S-a născut muzicianul american Hamilton Bohannon, unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada disco (m. 2020) – 80 de ani

– 1944: S-a născut geneticianul și profesorul american Michael Rosbash; Premiul Nobel pentru medicină pe 2017, împreună cu cercetătorii Jeffrey C. Hall și Michael W. Young, pentru cercetări privind mecanismul și genetica ceasului biologic

– 1946: S-a născut Daniel Goleman, scriitor, jurnalist de știință și psiholog american; cunoscut pentru cărțile despre inteligența emoțională, care au marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane; este unul dintre cei mai influenți gânditori de business

– 1946: S-a născut actorul american de film și televiziune John Heard Jr. (m. 2017)

– 1979: A murit pianista braziliană Guiomar Novaes (n. 1896)

– 1982: A murit regizorul german Konrad Wolf (n. 1925) – 40 de ani

– 1983: A murit Igor Markevici, dirijor şi compozitor elveţian de origine rusă (n. 1912)

– 1984: A murit Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (n. 1907)

– 1995: A murit Paul-Emile Victor, explorator şi etnolog francez; a participat la peste 60 de expediţii în Arctica şi Antarctica (n. 1907)

– 1998: A murit mezzosoprana austriacă Léonie (Leopoldine) Rysanek (n. 1926)

– 1999: A murit Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1928)

– 2010: A murit scriitorul şi filosoful sârb Mihajlo Mihajlov, stabilit în SUA; la Belgrad a fost arestat de mai multe ori pentru convingerile sale politice (n. 1934)

– 2013: A murit Damiano Damiani, regizor, scenarist, actor şi scriitor italian (n. 1922)

– 2013: A murit britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (n. 1930)

– 2021: A murit pianistul şi profesorul rus Dmitri Bashkirov (n. 1931) – 1 an