Ministrul polonez al mediului, Anna Moskwa, a cerut excluderea Rusiei din AIEA și Euratom

Ministrul polonez al mediului, Anna Moskwa, a cerut excluderea Rusiei din Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom).
”Trupele ruse au intrat atât pe teritoriul Centralei Nucleare Zaporijjia, cât și pe teritoriul Centralei Nucleare Cernobîl. Totodată, ambele centrale sunt deservite de aceiași muncitori ucraineni, ca și până acum. Este evident faptul că este absolut inacceptabilă orice prezență a forțelor militare ruse și a unor persoane din exterior, cu excepția personalului care deservește zilnic centrala, iar acest lucru nici nu poate fi discutat”, a spus ministrul la postul public de radio polonez. Potrivit ministrului polon al mediului, Anna Moskwa, ”partea rusă a încălcat toate convențiile, inclusiv cele referitoare la exploatarea centralelor nucleare, deși este parte la această convenție și desfăşoară activităţi în cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică”. Potrivit acesteia, sunt luate în considerare diverse opțiuni de exercitare a unor presiuni asupra Rusiei de către AIEA și Euratom. „În ultimele zile au avut loc întâlniri atât la nivel  de reprezentanţi ai agențiilor europene, cât și la nivel de exprţi internaționali. Există diverse propuneri, există și propuneri de trimitere a unui audit, a unor inspecții comune. Trebuie să colectăm informații, să colectăm documente, pentru a trage concluzii mai târziu și, de asemenea, să retragem Rusiei dreptul de a fi membră în toate aceste organizații”, a mai spus ea./vdraguta/sdm2
(www.ria.ru – 7 martie)