Scrisoare deschisă

Suntem Octavia Floria Popeea și Iustin Popescu – cetățeni români, architecți și părinții a doi copii minunați, Mihail-Luca și Ioan Matei, născuți în Ucraina în 2018 și 2021 cu ajutorul clinicii medicale BioTexCom din Kiev.

Vă adresăm această scrisoare pentru a vă prezenta mărturia d-nei Lavinia Screnec, manager al departamentului românesc al acestei clinici, însărcinată, refugiată în prezent în România în căutare de ajutor urgent mai ales pentru cei peste 1.500 de copii, mărturie ce reflectă cruda și cumplita realitate a genocidului din Ucraina.

Doamna Lavinia Screnec a ajuns ieri noapte în București și a reușit, deși epuizată fizic și psihic, să își adune forțele pentru a continua să lupte pentru viețile copiilor din Ucraina.

La începutul războiului din Ucraina, clinica BioTexCom avea la Kiev 150 de cupluri din diferite țări, dintre care peste 20 cupluri de cetățeni români, beneficiare ale tratamentului infertilității cu ajutorul programelor de FIV sau având copii nou-născuți în urma acestor programe de maternitate surogat.

În primele două zile de război, capitala Kiev a fost blocată, putându-se pleca doar cu mare greutate. Ulterior s-au organizat plecări din oraș ale unora dintre cupluri, cu trenul și autobuzul. În final, cu mari eforturi, toți acești cetățeni români au reușit să părăsească Kievul, cu ajutorul clinicii și al Ambasadei României, chiar dacă nu aveau gata actele necesare pentru copil – ambasada reușind să creeze un coridor pentru plecare.

În tot acest timp, nașterile au continuat în adăposturile antibombardament ale maternității, având deja peste 10 copii veniți pe lume în ultimele 4 zile de război. Numărul nou-născuților este în continuă creștere, însă spre deosebire de acum o săptămână, acum nu se mai poate veni după ei, părinții lor nemaiputând ajunge să îi preia de la mamele purtătoare. În următoarea perioadă urmează să se nască încă 600 de copii, 49 de cupluri de români așteptând cu sufletul plin de speranță ca în orașul sfâșiat de război să își întâlnească cel mai de preț dar al vieții.

La Kiev, mamele surogat beneficiază în continuare de examinările și procedurile necesare, pe baza cooperărilor pe care le are clinica, însă cei peste 300 de angajați lucrează cu limite, deși depun toate eforturile pentru susținerea tuturor mamelor și clienților părinți. Baza de date cu contactele mamelor surogat și ale rudelor lor este folosită inclusiv pentru reamplasarea acestora în regiunile cu cel mai scăzut risc pentru sănătatea lor și a copiilor.

Conform legislației ucrainene, pentru a putea fi mamă purtătoare este obligatoriu ca persoana în cauză să fie deja mama a încă cel puțin unui copil. Cele mai multe dintre mamele purtătoare din cadrul clinicii au însă câte doi copii (în cazul primului nostru copil, mama sa purtătoare mai avea 3 alți copii). Vorbim prin urmare de evacuarea unui număr de cca 600 de mame cu 600-1.500 copii, la care se adaugă viitorii nou-născuți, care în condiții normale ar fi fost acum preluați de părinții lor.

Sperăm că războiul se va termina în curând. Până atunci însă, în tot mai multe orașe, putem spera să fim în siguranță doar în adăposturile antibombardament; tot mai mulți oameni, inclusiv copii, mor doar pentru că sunt în momentul nepotrivit pe stradă sau chiar în casele lor. Este un lucru sfâșietor, de neimaginat in secolul 21! Noi ne dorim pace cât mai curând!

Trebuie să găsim urgent soluții, Kievul nu mai poate oferi siguranță nici măcar oamenilor fără astfel de probleme, și cu atât mai mult femeilor însărcinate sau lăuze ori copiilor, nou-născuți sau nu. Preluarea copiilor nou-născuți ai clinicii noastre de către părinții lor – cetățeni din țări cum sunt SUA, Italia, Germania, Spania, Israel, Anglia, Elveția, Franța, China, Brazilia, Portugalia, Bulgaria, Ungaria, Turcia – nu se poate realiza în condițiile actuale. Din cauza situației speciale în care se află și a pericolului la care ar expune mamele și copiii, acești părinți nu pot acționa nici împreună, nici separat pentru salvarea lor.

Nu putem reuși fără sprijin din afară si vom fi recunoscători pentru orice mână de ajutor! Știm că în România, Polonia, Bulgaria și Ungaria nu sunt prevăzute proceduri aplicabile nașterii de către mame surogat, dar cu toate acestea suntem convinși că, dată fiind această situație fără precedent, empatia și respectul pentru dreptul la viață vor fi cele care vor conta. Avem nevoie de o soluție legală explicita pentru ca pe certificatele de naștere ale copiilor născuți în România să apară direct părinții biologici, în temeiul unui test genetic.

Având în vedere că România a dovedit că este unul din principalele hub-uri regionale pentru refugiații din Ucraina și ținând cont că în fiecare zi vin pe lume zeci din acești copii, vă mulțumim pentru tot ce faceți și facem apel ca în aceste împrejurări excepționale să mobilizați toate resursele legale pentru salvarea vieții și sănătății acestor peste 1.500 de copii și a părinților lor! Ajutați-ne să respectăm drepturile fundamentale ale acestora – dreptul la viață, la sănătate, la identitate, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi crescuți de aceștia, dreptul la naționalitate și la îngrijiri medicale!

Cu recunoștință și speranță,

Bucuresti 4 martie 2022                                                                         Lavinia Screnec

Octavia Floria Popeea și Iustin Popescu

Telefon contact: Arh. Iustin Popescu – 0746286183