Trupele ruse înregistrează pierderi uriașe în unele zone din Ucraina (forţele armate ucrainene)

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei susţine că, în cursul zilei de luni, invadatorii ruși au înregistrat pierderi uriașe în zona Konotop și Ohtîrka, unde a fost lichidat până la 50% din personalul militar – scrie RBC. „Gruparea inamicului, care operează în zone separate din Konotop și Ohtîrka, și-a pierdut până la 50% din personal. Pentru a continua operațiunile ofensive, va fi necesară regruparea și completarea numărului de militari” – a subliniat armata Kievului. Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei raportează că trupele invadatoare terorizează populația civilă, bombardează convoaiele umanitare și încearcă să-și organizeze propriile convoaie de propagandă. Există, de asemenea, încercări de „legalizare” a unui regim de ocupaţie în teritoriile controlate de invadatori. „Dar starea morală și psihologică rămâne foarte scăzută și tinde să se agraveze. Unii își aruncă documentele și încearcă să se întoarcă pe teritoriul Rusiei” – menţionează armata ucraineană.

(www.rbc.ua – 7 martie)/sdan/ilapadat