UNICEF: Copiii suferă cel mai mult și au nevoie să-i protejăm!




În numele copiilor, mulțumim tuturor celor care s-au mobilizat și au contribuit cu generozitate pentru a-i ajuta pe copiii afectați de conflictul din Ucraina!

Pentru ei, realitatea este cruntă acum. Sute de mii de copii și familiile lor au trecut granița în România.

Max, băiețelul din fotografie, are doar patru ani. Mama sa, Aliona, a decis să vină în România, de teamă că se va extinde conflictul.

„Am părăsit Kievul în momentul în care a început invazia. Părinții mei locuiesc în afara Kievului și s-au trezit când au auzit sunetul exploziilor din apropierea casei lor. Am putut pleca în 15 minute și am reușit să fim înaintea cozilor formate pe autostradă”, ne-a spus Aliona.

UNICEF s-a mobilizat de urgență și a asigurat provizii pentru sănătate, igienă, educație și terapie psihologică pentru copii, încă din primele ore de la izbucnirea conflictului.

UNICEF a înființat un prim centru de tip „Blue Dot”, chiar la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, și lucrează pentru înființarea de centre similare la punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu România.

„Blue Dot” sunt centre de sprijin special concepute pentru copiii refugiați și familiile lor, ce oferă și soluțiile imediate, și soluții pe termen lung. Centrele „Blue Dot” oferă servicii integrate, cum ar fi:
* reîntregirea și reconectarea familiilor;
* spații dedicate mamelor și bebelușilor/copiilor mici;
* pături, haine călduroase, truse sanitare, jucării, precum și produse de igienă și alimente pentru copii;
* terapie psihologică și prim ajutor privind igiena, sănătatea și nutriția;
* consiliere juridică de bază, servicii de referire pentru cazuri de violență sau probleme de sănătate;
* birouri de informare și consiliere.

Copiii au nevoie să se bucure că sunt copii. Au nevoie de o familie care să-i iubească și să-i protejeze.

Max și alți copii cai el, au nevoie să viseze și au nevoie de adulți care să îi ajute să își transforme visurile în realitate.

Toți vrem să facem ceva în aceste momente: să-i ajutăm să treacă mai ușor peste pericol și peste suferință.

Ajută-i și tu:

Trimite acum un SMS cu textul UCRAINA la 8845

și donează 2 Euro lunar!

Sau:
FĂ O DONAȚIE LUNARĂ ONLINE AICI! (https://help.unicef.org/ukraine2022?country=RO&language=ro&mc_cid=5b8dd23898&mc_eid=UNIQID)

Îți mulțumim!

Împreună cu tine, suntem alături de fiecare copil.

Și nu renunțăm niciodată!



Copyright © 2022 UNICEF România* Toate drepturile rezervate.