Tot mai mulţi copii palestinieni sunt victime ale ciocnirilor cu forţele israeliene

Diplomaţi europeni şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu numărul tot mai mare al copiilor palestinieni ucişi recent, în timpul ciocnirilor cu forţele israeliene. Doi tineri palestinieni au fost împuşcaţi mortal la Ierusalim, în două zile consecutive, după atacuri împotriva forţelor de securitate israeliene. Gruparea militantă Hamas a comunicat că un membru al grupării a fost ucis în timpul unui atac cu cuţitul împotriva poliţiştilor israelieni, în Oraşul Vechi din Ierusalim. După cum transmit corespondenţii BBC, de la începutul anului, peste 12 palestinieni au fost ucişi de forţele israeliene, iar câţiva dintre aceştia erau adolescenţi. Uniunea Europeană şi Marea Britanie fac apel la anchetarea rapidă a acestor incidente, pe fondul informaţiilor privind folosirea excesivă a forţei de către serviciile de securitate israeliene./mbrotacel/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 martie)