Turistinfo.ro oferă peste 1.200 cazări gratuite pentru refugiații din Ucraina

TURIST INFO spune „NU” războiului și este alături de refugiații din Ucraina.
 
Astfel, am creat pagina https://www.turistinfo.ro/cazare_refugiati_ucraina.html în care vom lista toate proprietățile din România care oferă cazare, transport și masă refugiaților, iar lista o vom distribui către toți care au nevoie de ea.
 
În prezent partenerii TURIST INFO oferă peste 1.200 de locuri de cazare gratuită în 22 de județe din România și alte proprietăți se înscriu permanent în program.
 
www.turistinfo.ro este cel mai eficient site de rezervări directe din țara noastră, contactul cu hotelierii realizându-se prin apel telefonic sau Whatsapp, neintermediat.
 
„Hotelierii au reușit să demonstreze, încă odată, ce presupune ospitalitatea și solidaritatea la noi în țară. Datorită inițiativei partenerilor noștri din industria hotelieră, impactați de situația actuală, am creat această pagină pentru a-i ajuta să intre mai ușor în contact cu ONG-urile și voluntarii, totul pentru o mobilizare mai eficentă. Lucrurile se mișcă într-un ritm alert, așa că noi toți încercăm să ne adaptăm și să ajutăm cât mai mult.” (Cristina Vorinca, PR Manager www.turistinfo.ro)
 
Pentru cei care doresc să ofere cazare refugiaților ucrainieni dar nu sunt încă listați pe TURIST INFO, îi invităm să completeze formularul https://www.turistinfo.ro/inscriere-unitate-cazare.html, indiferent dacă spațiul se află într-un oraș mare al României sau în cel mai îndepărtat cătun.