Preşedintele ANPC consideră că ar fi utilă elaborarea unui regulament de consum pentru prevenirea risipei alimentare

Risipa alimentară ar putea fi prevenită prin campanii de informare – a precizat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu. El crede că ar fi utilă elaborarea unui regulament de consum.

Horia Constantinescu: Dacă astăzi ar fi să analizăm deșeurile municipale menajere ale populației, ne vom da seama că în proporție destul de mare acestea sunt reprezentate de alimente neconsumate, or acest lucru ar trebui să fie susținut de o campanie, ar trebui unite eforturile și aici s-ar impune un ghid al consumului rațional, pentru a evita risipa alimentară, plecând și de la faptul că, acolo unde unii risipesc, alții s-ar putea să nu aibă nici măcar ce pune pe masă.

Realizator: Potrivit statisticilor, românii aruncă anual peste 2,5 milioane de tone de hrană, cea mai mare pondere având-o mâncarea gătită, fructele și legumele – transmite reporterul nostru Daniela Vasilescu./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 martie