Un rezident din Mariupol relatează despre situaţia disperată din oraş

Un rezident din Mariupol, oraş asediat de trupele ruse în sudul Ucrainei, a înregistrat un jurnal video despre situaţia disperată în care se află oraşul. Materialul video a fost realizat duminică dimineaţa, pe străzile aproape pustii din Mariupol, după care a fost postat pe Twitter. Imaginile mai arată magazine jefuite şi oameni care încearcă să gătească afară, la temperaturi extrem de scăzute. Aproximativ 2.200 de persoane au fost ucise în bombardamentele asupra oraşului, iar eforturile repetate de a aduce în oraş ajutoare umanitare au eşuat până acum. Rezidentul relatează: „Oraşul Mariupol, 13 martie. Este a 18-a zi de război. Oraşul este asediat… Nu există niciun fel de ajutor umanitar şi nici nu va fi. Evacuarea populaţiei paşnice este imposibilă. Oamenii sunt devastaţi, iar apa şi alimentele sunt pe sfârşite. Oamenii au fost nevoiţi să intre cu forţa în magazine, căutând de-ale gurii, căutând inclusiv lemne de foc, pentru că afară sunt acum minus 7 grade. Uite ce vedem în magazine… Vehicule militare ale armatei ruse şi chiar şi ale DNR (autointitulata Republică Populară Doneţk) nu se ruşinează să bombardeze oraşul, peste care cad mereu proiectile de artilerie grea sau lansate cu lansatoarele de rachete Grad. Sunt mii de victime printre civilii paşnici… în toate părţile oraşului! Am fost în partea stângă, acum sunt în Ilicea, cartier din Mariupol… E ca într-o maşină de tocat. Se simte amărăciunea, disperarea – acest pământ musteşte de amărăciune şi disperare… Ruşii au venit aici cu o propunere rezonabilă, din punctul lor de vedere, dar nu au făcut decât să semene disperare, teamă, amărăciune… Ne-au luat pacea, ne ucid… Asta se întâmplă aici… Oraşul nu are electricitate de 13 zile, nu are căldură, apă… şi lumea nu ştie ce se întâmplă aici… Este oribil… Iată şi dimineaţa noastră bună…”/mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 13 martie)