Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, şi cancelarul german, Olaf Scholz, discută, luni, la Ankara, despre Ucraina

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan şi cancelarul german, Olaf Scholz, se vor întâlni, luni, la Ankara, pentru discuii pe marginea războiului din Ucraina, a comunicat biroul lui Erdoğan, în contextul în care ambele ţări îşi intensifică eforturile în vederea unui armistiţiu, la 19 zile de la începerea invaziei ruse. Turcia – stat membru NATO, se învecinează cu Ucraina şi cu Rusia la Marea Neagră şi are relaţii bune cu ambele state. Ankara a calificat invazia drept inacceptabilă şi şi-a exprimat sprijinul faţă de Ucraina, însă s-a opus sancţiunilor impuse Moscovei, oferindu-se, în acelaşi timp, să medieze în acest conflict. Duminică, Ucraina a anunţat că lucrează cu Turcia şi Israel, în calitate de mediatori, pentru a stabili un cadru şi un loc al convorbirilor cu Rusia, după ce, săptămâna trecută Ankara i-a găzduit pe miniştri de externe din Rusia şi Ucraina, la primele convorbiri la nivel înalt, de la debutul conflictului. Vizita de luni a lui Scholz va fi prima pe care acesta o va efetua în Turcia, de la preluarea mandatului de cancelar, în decembrie 2021 şi are loc pe fondul eforturilor Germaniei de a discuta cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în scopul încetării invaziei Moscovei. Germania şi Franţa şi-au asumat roluri de conducere în cadrul eforturilor UE în direcţia opririi războiului. „Pe lângă convorbirile bilaterale, este aşteptat un schimb de opinii în legătură cu alte probleme regionale şi internaţionale, inclusiv Ucraina şi relaţiile dintre Turcia şi UE”, a precizat Preşedinţia turcă. Turcia afirmă că poate facilita convorbirile de pace dintre Ucraina şi Rusia, însă subliniază că sunt necesare, mai întâi, o încetare a focului şi asigurarea coridoarelor umanitare. Cetăţenii turci din zonele afectate de lupte au cerut sprijinul Moscovei pentru evacuare, însă, în acelaşi timp, Turcia livrează ajutoare umanitare Ucrainei.(REUTERS – 14 martie, ora 10:48)/mbrotacel/asalar