Ziua Mondială a Somnului

Ziua Mondială a Somnului de marchează, începând din anul 2008, în fiecare an, în cea de-a doua zi de vineri a lunii martie, la inițaitiva Asociației Mondiale pentru Profilaxia Somnului, cu sprijinul Fondului Mondial pentru Sănătate Psihică și al Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a se reduce influența problemelor cauzate de lipsa somnului asupra societății, prin prevenție și bună și gestionare a problemelor de somn. Potrivit oamenilor de știință, femeile dorm câte 9 ore și 7 minute, iar bărbații, cu un minut mai mult. Recordul ca durată a somnului este deținut de leu – el doarme peste 19 ore. Nici pisicile nu sunt mai prejos – dorm aproximativ 14 ore, mai ales în timpul zilei. Despe urși nici să nu mai discutăm, dorm toată iarna. Una dintre bolile grave din grupul a așa-ziselor pauze respiratorii în timpul somnului este Sindromul de apnee în somn obstructiv (SASO). Este întâlnită la 4% dintre bărbați și la 2%, dintre femeile de vârstă mijlocie. Se caracterizează prin întreruperi recidivante și care durează mai mult de 10 secunde (apnee) sau diminuări (hipopnee) ale fluxului de aer. Vârsta medie la care apare este de 45-50 de ani. Este semnificativ mai frecventă la persoanele supraponderale. La dezvoltarea bolii contribuie o serie de alți factori – istoric familial, modificari hormonale, anomalii anatomice în zona orofacială și nu în ultimul rand – factori de risc comportamentali, cum ar fi fumatul și mai ales consumul de alcool și hipnotice. Sindromul de apnee în somn este periculos deoarece poate duce la dezvoltarea hipertensiunii arteriale și pulmonare persistente, tulburări de ritm cardiac și insuficiență cardiacă. Crește riscul de infarct miocardic, tulburări cerebrovasculare și moarte subită cardiacă în timpul somnului./pmirela/vdraguta

(www.actualno.com-14martie)