Ziua Mondială a Poeziei la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în data de 21 martie 2022, o serie de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei.

 

Maraton de poezie

În fiecare an, de Ziua Mondială a Poeziei, la Memorialul Ipotești au loc lecturi poetice, activități prin care este promovată poezia română și edificat dialogul dintre poeți și cititori (de obicei, la aceste întâlniri sunt invitați elevi de la licee și colegii din Botoșani). La ultimele ediții ale Zilei Mondiale a Poeziei, la Ipotești au fost prezenți poeții Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, precum și poeții botoșăneni Gellu Dorian, Gabi Alexe, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, Dumitru Necșanu, Lucia Olaru Nenati, Petruț Pârvescu, Vlad Scutelnicu, Dan Sociu, Cristina Șoptelea, George Luca, Florentina Toniță, Nina Viciriuc.

Anul acesta, în cadrul unui parteneriat – Scriitori pe meleaguri eminesciene – cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Memorialul Ipotești invită publicul la un maraton de poezie care va avea loc, începând cu ora 12.00, în sala „Horia Bernea”.

La maraton vor participa poeți din trei județe: Gellu Dorian, Stelorian Moroșanu, Vlad Scutelnicu (Botoșani), Vasile Baghiu, Radu Florescu, Giuseppe Masavo (Piatra Neamț), Mihaela Grădinariu, Constantin Severin, Alexandru Ovidiu Vintilă (Suceava), care vor citi poeme proprii, câte un poem de Mihai Eminescu, dar și câte un poem din orice alt poet.

Concursul „Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?”

            „Eminescu a scris mai mult decât a publicat”, rezuma, după o enumerare a textelor cu locul și data apariției lor, Petru Creţia în „Testamentul unui eminescolog”: „cu excepția poeziilor La mormântul lui Aron Pumnul, Asta vreu, dragul meu, La moartea principelui Știrbey, Mănușa și Luceafărul, Eminescu n-a publicat decât la Familia şi la Convorbiri, la Familia 12 poezii de început şi 7 la sfârșit, iar în Convorbiri restul de 41”. La acestea ar trebui adăugată poezia Kamadeva, publicată şi ea în Convorbiri, l februarie 1887.

Ritmul publicărilor constatat de Petru Creția este următorul: 1866 (8 poezii), 1867 (2), 1868 (2), 1869 (3), 1870 (2), 1871 (3), 1872 (2), 1873 (2), 1874 (1), 1875 (1), l876 (6), 1877 (nici una), 1878 (4), 1879 (13), 1880 (1), 1881(5),1882 (nici una), 1883 (8). Aceasta este o parte a relației lui Eminescu cu opera sa, cu poezia publicată de el însuși, dar poezia rămasă nepublicată de autor a exercitat întotdeauna o fascinație specială, atât pentru publicul larg, cât și pentru critica și istoria literaturii române.  Memorialul Ipotești își propune să readucă în atenția publicului tocmai această integralitate a operei eminesciene cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, lansând, în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, proiectul „Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?”

Genericul acestui concurs face trimitere, în mod evident, la proiectul unui titlu pentru un volum de poezii, așa cum și-l dorea însuși autorul și cum a rămas consemnat în unul din manuscrisele eminesciene. Iar intenția organizatorilor este de a stimula tinerii cititori spre a se apleca asupra textelor eminesciene şi a propune prezentarea lor în format electronic, aplicând cunoștințe de tehnologia informației, inclusiv de natură grafică.

Memorialul Ipotești va pune la dispoziția elevilor ce doresc să participe la concurs o selecție de texte din revistele în care a publicat Mihai Eminescu, precum și texte adiacente (corespondență, memorialistică, istorie literară), care reconstituie contextul publicării lor.

Concursul urmează să se deruleze în perioada  21 martie – 21 mai 2022, fiind adresat elevilor din întreaga țară.

Juriul, format din reprezentanți ai Memorialului Ipotești și profesori de specialitate, va anunța rezultatele concursului în prima jumătate a lunii iunie. Premierea a avea loc la Memorialul Ipotești. Prezentările selectate de juriu vor putea fi vizualizate pe site-ul web și pe contul de Facebook al Memorialului Ipotești.

Poeți contemporani cu Eminescu

În parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coşbuc” Bistrița Năsăud, în aceeași perioadă, Memorialul Ipotești vernisează expoziția stradală „Poeți contemporani cu Eminescu”. Concepută de Liliana Grecu (concept grafic) și Lucia Țurcanu (prezentare și selecție text), expoziția prezintă 62 de poeți – de la Gheorghe Asachi (1788-1869) la Iulia Hașdeu (1869-1888) – din Moldova, Muntenia și Transilvania, care făceau parte, în anii ʼ60–ʼ80 ai secolului al XIX-lea, din ceea ce se poate numi procesul poetic românesc: „bătrânii”, care mai erau în viață atunci când Eminescu debuta, colegi de la Junimea sau congeneri din alte spații, pe care poetul poate că nu i-a cunoscut, dar fără de care panorama poeziei românești din acea perioadă nu ar fi completă, „tinerii” care au debutat până în 1889.

Vizitatorii Memorialului Ipotești citesc din Eminescu

În aceeași zi, Memorialul Ipotești va propune vizitatorilor să citească poezii din Eminescu. Lecturile, înregistrate, vor fi postate pe pagina de Facebook a Memorialului.

Comunicat de presă