Ucraina – Peste 500 de instituţii de învăţământ au fost bombardate de trupele ruse

Procuratura Generală a Ucrainei a transmis marţi că, de la începutul invaziei, trupele ruse au bombardat 548 de instituții de învățământ, dintre care 73 au fost complet distruse. Cele mai multe astfel de cazuri au fost semnalate în regiunile Donețk, Harkiv, Mikolaiv, Sumi, Kiev, Herson, Cernihiv și în capitala Ucrainei. În plus, au fost distruse peste 40 de instituții pentru copii, inclusiv din domeniul sanitar, școli de artă, clădiri pentru activităţi sportive și biblioteci. Procurorii ucraineni notează că aceste date nu sunt definitive, având în vedere lipsa posiblităţii de a inspecta locurile bombardate din zone în care ostilitățile sunt în desfăşurare şi în teritoriile temporar ocupate. Anterior, Procuratura Generală a Ucrainei a anunţat că, de la începutul invaziei ruse, 117 copii au fost ucişi în atacuri, iar alţi peste 155 au fost răniţi./sdan/sdm2

(www.rbc.ua – 22 martie)