Acţiune de căutare a unui avion de mici dimensiuni, care ar fi căzut într-o pădure din zona localităţii Buhoci, în apropiere de Bacău

Pompieri şi poliţişti din Bacău desfăşoară în acest moment, o acţiune de căutare după ce au primit un apel că un avion de mici dimensiuni ar fi căzut într-o pădure din zona localităţii Buhoci, la 15 km de Bacău. Potrivit corespondentului RRA Gabriel Pop, ROMATSA a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie că a primit un mesaj de alertă de pe costumul unui pilot de avion ultrauşor, provenind de la limita comunelor Buhoci şi Ungureni. Ministerul Apărării Naţionale transmite că avionul care s-ar fi prăbuşit nu era unul militar. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie)/amirea/sdm2