Bellingcat și WSJ anunţă că Roman Abramovici a fost printre participanții otrăviți la negocierile ruso-ucrainene

Proiectul de investigație Bellingcat a anunţat pe Twitter că se confirmă informațiile potrivit cărora mai mulți participanți la negocierile din 3 martie dintre Rusia și Ucraina prezentau simptome de otrăvire similare cu cele ale folosirii armelor chimice. În total, potrivit Bellingcat, trei participanți la negocieri au avut astfel de simptome în noaptea spre 4 martie, inclusiv omul de afaceri Roman Abramovici. Negociatorii s-au plâns de inflamarea pielii și a membranelor mucoase ale ochilor, precum și de o durere ascuțită în ochi care nu a dispărut timp de câteva ore. Bellingcat scrie că negocierile au avut loc pe teritoriul ucrainean, fără a preciza detaliile. The Wall Street Journal anunţă, la rândul său, că Abramovici și alți doi negociatori, inclusiv Rustem Umerov, s-au simțit rău după negocierile de la Kiev. Potrivit WSJ, Abramovici s-a întâlnit și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, care nu a prezentat niciun simptom de otrăvire. Reprezentanții părții ucrainene, scrie WSJ, au legat otrăvirea de o încercare a unor forțe de la Kremlin de a rupe negocierile de pace. O sursă apropiată lui Abramovici a declarat publicației că nu știe cine se află în spatele tentativei de otrăvire. La sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie, surse neoficiale au declarat că Roman Abramovici va participa la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Vizita lui Abramovici în Ucraina și convorbirile de la Kiev nu erau anunţate anterior. Potrivit datelor oficiale, Rusia și Ucraina au purtat mai multe runde de discuții față în față pe teritoriul Republicii Belarus, iar apoi delegațiile au continuat să comunice prin link video. O nouă rundă de negocieri față în față ar trebui să aibă loc la Istanbul. Anterior, pe 28 martie, Agenția Meduza a scris că un membru al delegației ucrainene la discuțiile cu Rusia, deputatul Radei Supreme, Rustem Umerov, a fost otrăvit în martie și a fost scos temporar dintre negociatori. Una dintre sursele Agenției a declarat că Umerov nu a fost singura victimă, dar nu a dezvăluit niciun detaliu./ssirbu/sdm2

(https://meduza.io/news/2022/03/28/bellingcat-i-wsj-sredi-otravivshihsya-uchastnikov-rossiysko-ukrainskih-peregovorov-byl-roman-abramovich)