Rustem Umerov, unul dintre negociatorii Ucrainei la discuţiile cu Rusia, neagă că ar fi fost otrăvit

Deputatul ucrainean Rustem Umerov, membru al delegaţiei Ucrainei la discuţiile de pace cu Rusia, a dezminţit informaţiile apărute în presă cu privire la otrăvirea sa. „Sunt bine. Vă rog să nu aveți încredere în sursele de informații neverificate” – a scris Umerov pe Facebook. Acesta şi-a încheiat postarea cu o replică celebră din romanul „Inimă de câine”, de Mihail Bulgakov: „Nu citiți ziarele sovietice înainte de prânz”. Anterior, presa rusă a scris că Rustem Umerov a fost otrăvit la Kiev şi că „acum se simte mai bine”. Potrivit surselor citate de ziare din Rusia, alături de Umerov, ar mai fi fost otrăvite și alte persoane./sdan/sdm2

(www.telegraf.com.ua – 28 martie)