Se opreşte căldura în Bucureşti pentru clienţii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare

Se opreşte căldura în Bucureşti pentru clienţii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Compania Termoenergetica precizează că sistarea se face progresiv, timp de 72 de ore, prin reducerea temperaturii şi închiderea instalaţiilor. Măsura este luată în conformitate cu regulamentul de furnizare a energiei termice care precizează că oprirea încălzirii se face după trei nopţi la rând cu temperaturi de peste 10 grade. Anul trecut, căldura a fost oprită pe 4 mai. Reamintim însă că, de mâine, prețul gigacaloriei în București se majorează substanțial, ajungând la 330 de lei fără TVA față de 140 de lei cât este acum./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 martie)