OM LA LUNA anunță lansarea noului single ‚La capăt de linie’

Descarcă noul single om la lună ‘La capt de linie (Radio Edit)‘ in format mp3 sau WAV de AICI
 

om la lună lansează „La capăt de linie„, primul cântec de pe viitorul album al trupei.

Pe 2 aprilie, în Club Control, trupa va prezenta publicului primul cântec de pe cel de-al treilea album, care va fi lansat la începutul verii. În cadrul concertului de lansare, fanii vor avea ocazia să vadă în premieră și videoclipul cântecului.

”După doi ani în care am trăit cu toate spaimele și incertitudinile, am învățat că nimic nu e definitiv. Am învățat să nu ne mai facem planuri mari, să luăm lucrurile așa cum ni se dau și nu doar să ne adaptăm situației, ci să încercăm să scoatem și câte ceva bun din ce ni se întâmplă. Să dăm un nou sens și o nouă perspectivă. La capăt de linie este un cântec-declarație, scris într-un moment de cumpănă, despre o dragoste necondiționată de nimic, despre lumina de la capătul fricii, despre gândul bun, despre loialitate și solidaritate și despre faptul că fiecare zi împreună e o victorie și un motiv de bucurie și recunoștință. Suntem foarte norocoși că ne avem unii pe alții.” — Doru Pușcașu

La capăt de linie’ este primul cântec de pe viitorul album, compus de om la lună în perioada octombrie-noiembrie 2021, într-un sat de la poalele Munților Vrancei, când membrii trupei au locuit împreună, complet izolați de lume.

Trupa deschide o nouă direcție de explorat, una în care poezia și căldura mesajelor se îmbină cu elemente și sunete noi, păstrând sinceritatea și vulnerabilitatea cântecelor, dar adăugând noi valențe creațiilor trupei.