Dmitri Peskov afirmă că tot mai multe țări au început să se îndoiască de fiabilitatea euro și a dolarului și dezvoltă variante de plată în monedele naționale

În lume are loc o „erodare a încrederii” faţă de dolar și euro şi multe țări au început să se îndoiască de fiabilitatea acestor monede și dezvoltă acorduri reciproce de plată în monede naționale, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, la postul de televiziune „Rossia-1”. „Vedem o asemenea nebunie de hobby-uri legate de sancțiuni – cea mai mare încărcătură de sancțiuni din istorie revine acum Federației Ruse” – a declarat Peskov, într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin pentru emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin.” Reprezentantul Kremlinului a amintit că, anterior, au fost poprite rezervele valutare ale Rusiei, aflate în alte țări. „Înainte de aceasta, a existat un proces, iar toate acestea accelerează procesul de erodare a rezervelor internaţionale în valută. Iar aceasta implică şi erodarea încrederii în dolar şi euro, care au fost întotdeauna un fel de coloană vertebrală a tuturor decontărilor internaţionale. Tot mai multe țări, care au îndoieli cu privire la fiabilitatea dolari și euro, au început să dezvolte variante și să elaboreze opțiuni pentru decontări reciproce în monedele naționale” – a continuat Peskov. „Acest proces nu mai poate fi oprit şi va continua să se accentueze” – a subliniat secretarul de presă al Kremlinului./ssirbu/cpodea

www.tass.ru – 3 aprilie