În Ungaria, războiul ruso-ucrainean provoacă stagnare în industria construcțiilor

La începutul anului, Federaţia Națională a Antreprenorilor în Construcții (ÉVOSZ) a prognozat o creștere cu 5-6% a producției de construcții, însă din cauza războiului ruso-ucrainean se aşteaptă la o stagnare. Potrivit unor prognoze, comenzile statului vor scădea semnificativ, cu aproximativ 500 de miliarde de forinţi, iar comenzile individuale vor stagna, a precizat pentru Agenţia de Presă MTI Federaţia Antreprenorilor, referindu-se la ultimul său sondaj de opinie. Din cauza creşterii preţurilor deocamdată nu scade volumul de construcție și renovare de locuințe. Creșterea comenzilor poate fi determinată în acest an de investițiile sectorului privat în industrie, agricultură și logistică. Firmele sunt mai puțin optimiste în ceea ce privește dezvoltarea portofoliului de contracte. O treime dintrea acestea se aşteaptă la o creştere, 27% la stagnare, 40% la diminuarea protofoliului de contracte. Potrivit respondenţilor, materialele de construcţi se vor scumpi în acest an cu 25% şi transportul cu 23%. Respondenţii cred, de asemenea, că preţutile la materialele termoizolante vor creşte cu 29%, lemnul cu 28%, însă prețurile sunt de așteptat să crească peste inflație pentru toate materialele de construcții. În această situație, companiile doresc să stabilească cu clientul împărţirea costurilor suplimentare. Aşadar, în noile contracte vor fi incluse creșterea prețurilor şi a salariilor, precum şi cheltuielile suplimentare generate de pandemia de coronavirus şi de războiul ruso-ucrainean. Firmele se aşteaptă în a doua parte a anului la o concurență mai puternică pe piață, ceea ce ar putea duce la o scădere a profiturilor anuale. ÉVOSZ a întrebat 400 de companii despre situația actuală a pieței. 83% dintre respondenţi au spus că cel mai important factor care împiedică desfăşurarea activităţii este lipsa muncitorilor calificaţi, iar 80% dintre firmele participante la sondaj au considerat că războiul ruso-ucrainean provoacă stagnare în industria construcțiilor. Aproape 85% dintre companii au declarat că nu au un număr și o structură corespunzătoare de muncitori calificați pentru a-și onora comenzile. Cel mai mare deficit a fost semnalat la lucrările de finisare, dar există o mare lipsă şi în cazul inginerilor. Menţinerea, formarea și recalificarea forței de muncă reprezintă, de asemenea, o provocare serioasă. Doar 27% dintre respondenți se așteaptă la o creștere a numărului mediu de angajați în următoarele șase luni. Până la sfârșitul anului, companiile participante la sondaj se așteaptă la o creștere a costurilor medii cu forța de muncă de aproape 15%. Dificultățile de achiziții au fost amintite ca fiind al treilea cel mai frecvent obstacol în calea afacerilor. Atât antreprenorii, cât și clienții sunt cei mai mari perdanți în situație de război. Execuțiile se pot încetini foarte mult și pot deveni mult mai scumpe. În domeniul construcției de locuințe se poate crea o situație dificilă de finanțare dacă băncile comerciale nu vor fi în măsură să acorde împrumuturi populației cu dobânzi mici, de 5-6%, susţine ÉVOSZ. Fluctuațiile cursului de schimb din cauza războiului ruso-ucrainean au cauzat pierderi pentru 93% dintre companiile respondente, 89% au spus că au suferit pierderi din cauza lipsei de materiale de construcții, 33% din cauza lipsei de forță de muncă, iar 30% din cauza pierderii pieţei ca urmare a războiului. Doar 4% dintre respondenți au spus că războiul nu afectează activitatea companiilor lor./rganciu/atataru

(MTI – 4 aprilie)