Nivel record al inflaţiei în Turcia

Inflaţia în Turcia a ajuns în martie la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani, atingând o rată anuală de peste 61%. Preţurile produselor de pe rafturile supermarket-urilor se modifică în fiecare săptămână. Cele mai recente majorări au fost generate de creşterea preţurilor la energie şi la alte produse, pe fondul războiului din Ucraina, însă foarte mulţi le pun şi pe seama politicii neortodoxe a preşedintelui Erdogan legată de rata dobânzilor. El susţine că reducerea ratei dobânzilor va contribui la diminuarea inflaţiei, însă până acum acest lucru nu s-a întâmplat în Turcia. Oamenii stau la cozi lungi pentru a cumpăra pâine, în timp ce aceia care în mod normal îşi petreceau vacanţele în străinătate stau acum acasă. Şi nu există semne că situaţia s-ar putea ameliora, în condiţiiile în care experţii prevăd o rată şi mai mare a inflaţiei în lunile următoare.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 aprilie)/opopescu/dsirbu