Comisia Europeană propune noi sancțiuni la adresa Moscovei

Comisia Europeană a propus astăzi statelor membre noi sancțiuni la adresa Moscovei, inclusiv închiderea tuturor porturilor Uniunii Europene pentru navele rusești și interzicerea importurilor de cărbune din Rusia. Potrivit președintei Comisiei, Bruxelles-ul a propus și înăsprirea sancțiunilor bancare la adresa Moscovei, interzicerea accesului transportatorilor rușii și belaruși în Europa, dar și suspendarea exporturilor de tehnologii avansate către Rusia, inclusiv a anumitor tipuri de computere, semiconductori și echipamente de transport cruciale pentru economia rusă. Propunerile vor fi discutate mâine la Bruxelles de miniștri europeni de externe. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, vor merge săptămâna aceasta la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie)