Botoşani – Un elev de 17 ani a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce a folosit spray-ul pentru curățat tabla magnetică și o brichetă

Un elev de 17 ani de la Liceul Tehnologic ‘Nicolae Bălcescu’ din localitatea Flămânzi, județul Botoșani, a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce, la sfârșitul orelor de curs, a folosit spray-ul pentru curățat tabla magnetică și o brichetă. Nu se știe însă exact dacă el sau colegii lui au declanșat incendiul care l-a afectat. Potrivit inspectorului şcolar general Ada Macovei, elevul, care are cerințe educaționale speciale, trebuia supravegheat mai atent. Între timp, directorul unității de învățământ a demisionat din funcție, ne-a transmis corespondenta RRA Gina Poenaru./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie,)