Guvernul a stabilit sancțiuni mai aspre pentru ilegalități în gestionarea deșeurilor

În ședința de astăzi Guvernul a stabilit prin ordonanță de urgență sancțiuni mai aspre pentru ilegalități în gestionarea deșeurilor. Cei care incendiază sau îngroapă gunoaie riscă de acum pedepse cu închisoare de la 3 la 5 ani, iar cei care le abandonează sunt pasibili de amenzi cuprinse între 10 și 20 de mii de lei, în cazul persoanelor fizice și de la 50 la 70.000 de lei pentru persoane juridice. Noile reglementări se vor aplica imediat după publicarea în Monitorul Oficial – a atras atenția ministrul Mediului, Tánczos Barna. Executivul a aprobat majorarea amenzilor și în cazul arderilor de miriște, un fenomen de o amploare îngrijorătoare în acest an, după cum au semnalat și avertizat autoritățile în ultima perioadă. Astfel, incendierea terenurilor fără aprobare se sancționează cu amenzi de până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50 și 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice./lalexandrescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie)