Viktor Orbán – Am propus încetarea imediată a focului preşedintelui Putin

Premierul ungar Viktor Orbán a purtat, miercuri, o convorbire telefonică cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, căruia i-a propus încetarea imediată a focului în războiul ruso-ucrainean. Viktor Orbán a relatat despre convorbirea sa avută cu Vladimir Putin în cadrul unei conferinţe de presă internaţională, menţionând că a propus preşedintelui rus ca „domnia sa, împreună cu preşedinţii Ucrainei şi Franţei, precum şi cu cancelarul german să vină la Budapesta, cât mai repede cu atât mai bine, pentru a purta o discuţie. Singurul scop al acestei întâlniri ar fi încheierea unui acord privind încetarea imediată a focului”, a spus Orbán, menţionând că răspunsul a fost pozitiv, dar președintele rus a spus că încetarea focului presupune anumite condiții care trebuie convenite cu președintele ucrainean. Premierul a transmis preşedintelui rus că Ungaria adoptă o poziţie fermă în privința păcii, deoarece peste 200.000 de maghiari trăiesc în Transcarpatia, iar Ungaria are responsabilitatea în primul rând pentru viața lor.

(MTI – 6 aprilie)/rganciu/lalexandrescu