Putin va avea o întâlnire operațională cu membri permanenți ai Consiliului rus de Securitate, joi, 7 aprilie

Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, nu are programate alte evenimente pentru joi, 7 aprilie. Joi, 7 aprilie, președintele rus Vladimir Putin va prezida o întâlnire operațională cu participarea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi, la Moscova. ”Pe lângă toate activităţile sale de lucru programate, președintele preconizează să prezideze întâlnirea operațională cu membrii permanenți ai Consiliului rus de Securitate, în cea de-a doua jumătate a zilei, imediat după finalizarea raportului cu privire la bilanţul activităţii Guvernului Rusiei, pentru ultimul an, pe care premierul Mihail Mişustin îl va prezenta în Duma de Stat a Rusiei – a specificat Peskov.
Reprezentantul Kremlinului a promis că îi va anunţa pe reprezentanții presei despre subiectele care vor fi discutate în cadrul întâlnirii de joi. Totodată, potrivit acestuia, alte evenimente şeful statului nu are programate pentru joi./vdraguta/sdm2

(Agenţia de presă TASS – 7 aprilie)