Înscrierea în clasa pregătitoare se va face în două etape

Înscrierea în clasa pregătitoare se va face şi în viitorul an şcolar în două etape. În acest scop, părinţii vor completa o cerere tip, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea, în perioada 11 aprilie – 10 mai. Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial, prima etapă de înscrieri propriu-zise va începe pe 11 mai, iar cea de-a doua, pe data de 30 mai. Până atunci, procedura presupune şi alţi paşi care trebuie parcurşi.

Copiii care împlinesc până pe 31 august şase ani vor fi înscriși în clasa pregătitoare de către părinți începând de luni, 11 aprilie. Aceștia vor putea completa până în data de 10 mai cererea de înscriere fie online, fie prin poștă sau o vor putea depune direct, ca și până acum, la secretariatul școlii dorite. După acest demers, din 11 mai să vor desfășura etapele de înscriere propriu-zise, adică de procesare a cererilor tip și de repartizare a copiilor la școala de circumscripție, pentru ca din data de 10 iunie fiecare unitate de învățământ să poată afișa listele finale pentru clasa pregătitoare. Trebuie spus că înscrierea nu este condiționată de frecventarea sau nu de către copii a grupei mari din învățământul preșcolar. În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc șase ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie, dacă nivelul lor de dezvoltare psihosomatică este unul corespunzător și în acest caz este necesară o evaluare. Pentru copiii care au fost în grupa mare, evaluarea dezvoltării lor va fi făcută de către grădiniță./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 aprilie